Mutu a declarat că este fericit pentru că Voluntariul a reușit să evite retrogradarea directă în ultima etapă a play-out-ului Ligii I.
„Sincer, ce trăiesc acum, de aproape două luni, m-a călit vreo doi ani. Am avut curaj şi îmi asum responsabilitatea pentru rezultatul final. Am încredere mare că vom rămâne în prima ligă. Şi pentru un antrenor cu experienţă ar fi fost greu. Sper să fim mult mai atenţi. Presiunea, lipsa de experienţă fac să fie multe greşeli personale. Trebuie să lucreze ei cu ei înşişi. Avem nevoie de mult mai multă responsabilitate. Mai avem o dublă şi aici nu trebuie să greşeşti. Este o echipă care a făcut peste 60 de puncte în liga a doua. E o echipă bună. Trebuie să fim concentraţi, să nu mai facem greşeli în apărare”, a declarat Adrian Mutu, antrenorul principal al formației FC Voluntari.
Voluntariul a reușit să evite retrogradarea directă având în vedere că nu a beneficiat de rotuunjirea de 0.5 puncte la finele sezonului regular.
Astfel, alături de Juventus București, ACS Poli Timișoara ia calea ligii secunde în timp ce FC Voluntari va lupta pentru a-și asigura prezența și în sezonul viitor în Liga I cu Chindia Târgoviște, echipă care a terminat sezonul pe locul 3 în liga secundă.
Comitetul Executiv al FRF a decis ca barajul să se dispute în sistem tur/retur pe 9, respectiv 13 iunie, ordinea disputării partidelor fiind stabilită prin tragere la sorți.