Adrian Mutu după 3-2 la Timișoara: „Dacă era 5-1 nu se supăra nimeni!”

Publicat: 05/05/2018 | 14:17
FC Voluntari a bifat a doua victorie în play-out cu Adrian Mutu pe bancă, câștigând cu 3-2 meciul susținut în cadrul rundeia  VIII-a în deplasare la ACS Poli Timișoara.

La finalul confruntării, „Briliantul” a declarat că își felicită jucătorii pentru cele trei puncte câștigate și a dezvăluit care sunt planurile sale de viitor.

„Ce încerc eu să lucrez, de fapt, e la mentalitatea băieţilor, pentru că vreau un joc de angajament total, vreau agresivitate foarte mare, presiune pe fiecare purtător de balon, iar băieţii probabil n-au fost obişnuiţi. Dar, încet-încet, mă bucură faptul că învaţă, sunt implicaţi, iar astăzi am dat nişte goluri lucrate la antrenament. Plecările astea în adâncime nu sunt aşa, la întâmplare. Sunt lucruri care mă mulţumesc. E o victorie aparent grea, dar eu cred că dacă era 5-1, nimeni nu se supăra”, a declarat Adrian Mutu, la Telekom Sport.

Tehnicianull ilfovenilor a spius că este nemulțumit de faptul că elevii săi s-au relaxat după eliminarea lui Șeroni.

„Mă nemulţumeşte doar relaxarea după eliminarea lui Şeroni. În loc să ne concentrăm mai mult, pentru că aveam un om în plus, ne-am grăbit în anumite momente. Aceste lucruri le vom pune la punct. Mi-aş fi dorit să sufăr acolo lângă ei, pentru că aşa e normal. Când mă văd pe mine, sunt mai în siguranţă. Dar, asta este, respect decizia!”, a mai spus Adrian Mutu care a văzut meciul din tribună, fiind suspendat pentru acest meci.

După victoria cu Poli Timișoara, FC Voluntari a acumulat 24 de puncte și a urcat pe locul 4 în play-out-ul Ligii I.