Povestea moaștelor care vindecă de vrăji și curăță viciile
DECLARAȚII EXCLUSIVE
Acasă » Știri » Adrian Mutu a trecut prin clipe foarte grele. Fiul său, operat pe cord deschis

Adrian Mutu a trecut prin clipe foarte grele. Fiul său, operat pe cord deschis

De: Cristian Lisandru 22/11/2019 | 08:58
Adrian Mutu a trecut prin clipe foarte grele. Fiul său, operat pe cord deschis
Adrian Mutu a trecut prin clipe foarte grele. Fiul său, operat pe cord deschis

Adrian Mutu a fost și rămâne, mereu, în centrul atenției. Atât în ceea ce privește viața sportivă, cât și atunci când a fost vorba despre viața personală, Adrian Mutu a ținut ”capul de afiș”, fiind o vedetă adulată și controversată, în același timp.

Atunci când avea doar 11 ani, Mario – fiul său – a trecut printr-o intervenție chirurgicală dificilă, fiindu-i descoperite unele probleme la inimă. A fost operat pe cord deschis, părinții fiind, pe bună dreptate, alarmați, iar Alexandra Dinu a spus, la vremea respectivă, ce s-a întâmplat. Un ”murmur” la inimă, descoperit de doctor, o electrocardiogramă care a descoperit afecțiunea, iar apoi a urmat intervenția chirurgicală.

„Acum că totul a trecut, vreau să vorbesc despre asta. Pentru a lansa un apel părinţilor care nu cunosc ce probleme au la inimă şi care, în tăcere, afectează sănătatea copiilor noştri. Şi pentru a lansa o campanie de prevenire. Eu nu mi-am dat seama de nimic. Pediatrul lui, la o vizită de rutină, a simţit un murmur la inimă… M-a sfătuit să-i fac o electrocardiogramă, unicul test care permite descoperirea acestei probleme”, a declarat Alexandra Dinu în urmă cu mai mult timp.

Tags:
Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Cum arată marea iubire a lui Ion Țiriac,  la 54 de ani. Imagini incendiare cu Sophie Ayad!
Cum arată marea iubire a lui Ion Țiriac, la 54 de ani. Imagini incendiare cu...
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua...
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit în noaptea de Înviere
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit în noaptea de Înviere
Care este cea mai nobilă și rară rasă de câine din lume. Era considerat un zeu pe pământ
Care este cea mai nobilă și rară rasă de câine din lume. Era considerat un...
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul:
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." |...
Mario Iorgulescu este considerat evadat și riscă 3 ani de închisoare în plus
Mario Iorgulescu este considerat evadat și riscă 3 ani de închisoare în plus
Care au fost ultimele cuvinte rostite de papa Francisc înainte de a muri
Care au fost ultimele cuvinte rostite de papa Francisc înainte de a muri
Ultima ofertă a lui Putin pentru a face pace! Ce vrea de la Zelenski
Ultima ofertă a lui Putin pentru a face pace! Ce vrea de la Zelenski
Ești obligat să oprești dacă un pieton e pe sensul opus? Regula pe linia de tramvai
Ești obligat să oprești dacă un pieton e pe sensul opus? Regula pe linia de...
Doliu în lumea muzicii! A murit legendarul producător al piesei „Bohemian Rhapsody”
Doliu în lumea muzicii! A murit legendarul producător al piesei „Bohemian Rhapsody”
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari...
Prin ce momente dificile a trecut Marina Almășan, atunci când a încheiat relația pe care o avea cu Victor Socaciu?
Prin ce momente dificile a trecut Marina Almășan, atunci când a încheiat relația pe care...
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva...
ANIMAŢIE. Fată de 15 ani, moartă după ce a căzut de pe trotinetă
ANIMAŢIE. Fată de 15 ani, moartă după ce a căzut de pe trotinetă
BANCUL ZILEI. Umor molipsitor! Glumele care îl amuzau teribil pe Papa Francisc
BANCUL ZILEI. Umor molipsitor! Glumele care îl amuzau teribil pe Papa Francisc
Am văzut viitorul siguranței publice. Se numește Oracle Cybertruck – VIDEO
Am văzut viitorul siguranței publice. Se numește Oracle Cybertruck – VIDEO
A fost elucidat misterul Castelului Părăsit de la Dunăre
A fost elucidat misterul Castelului Părăsit de la Dunăre
Singurul Papă care a refuzat asta! Nimeni, dar absolut nimeni nu s-ar fi gândit. Gestul făcut de Suveranul Pontif cu fix 152 de zile înainte să moară!
Singurul Papă care a refuzat asta! Nimeni, dar absolut nimeni nu s-ar fi gândit. Gestul...
Zodiile care vor reuși în viață până la sfârșitul lunii mai. Racii au doar motive de bucurie
Zodiile care vor reuși în viață până la sfârșitul lunii mai. Racii au doar motive...
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul...
S-a decis limită pentru cei care achită numerar. Se justifică fiecare ban. Trebuie să prezinți dovada obligatoriu
S-a decis limită pentru cei care achită numerar. Se justifică fiecare ban. Trebuie să prezinți...
Românii nu vor mai plăti cash sau cu cardul. Noua metodă de plată care va deveni obligatorie
Românii nu vor mai plăti cash sau cu cardul. Noua metodă de plată care va...
Aventură la căldură! Like a Dragon Pirate Yakuza in Hawaii (Review)
Aventură la căldură! Like a Dragon Pirate Yakuza in Hawaii (Review)
Decizie pentru proprietarii de apartamente. Lucrarea nu necesită autorizație. Vecinii n-au ce să-ți facă
Decizie pentru proprietarii de apartamente. Lucrarea nu necesită autorizație. Vecinii n-au ce să-ți facă
Clătitele sărate, reinventate. Rețete pentru un prânz sau o cină rapidă
Clătitele sărate, reinventate. Rețete pentru un prânz sau o cină rapidă
De ce nu e bine să-ți încarci telefonul până la 100%. Greșeala zilnică ce scurtează viața BATERIEI
De ce nu e bine să-ți încarci telefonul până la 100%. Greșeala zilnică ce scurtează...
Românul ăla mare şi prost! Milionarul celebru care l-a jignit pe Ilie Năstase s-a reprofilat!
Românul ăla mare şi prost! Milionarul celebru care l-a jignit pe Ilie Năstase s-a reprofilat!
Mesaje de „La mulți ani” Sfântul Gheorghe 2025. Felicitări cu urări pentru sărbătoriții de pe 23 aprilie
Mesaje de „La mulți ani” Sfântul Gheorghe 2025. Felicitări cu urări pentru sărbătoriții de pe...
Horoscop zilnic, 24 aprilie 2025: Scorpionii trebuie să fie mai înțelegători și să comunice cu persoana iubită. Săgetătorii au șansa să-și schimbe viața
Horoscop zilnic, 24 aprilie 2025: Scorpionii trebuie să fie mai înțelegători și să comunice cu...
Cele 6 ceaiuri care pot fi consumate înainte de culcare. Sunt relaxante și te ajută să ai un somn mai bun
Cele 6 ceaiuri care pot fi consumate înainte de culcare. Sunt relaxante și te ajută...
Florile pe care e bine să le plantezi în luna mai. Înfloresc în mijlocul verii, iar grădina ta va fi superbă
Florile pe care e bine să le plantezi în luna mai. Înfloresc în mijlocul verii,...
Paște cu surprize. Alina Sorescu și Alexandru Ciucu s-au împăcat de dragul fiicelor
Paște cu surprize. Alina Sorescu și Alexandru Ciucu s-au împăcat de dragul fiicelor
×