Adrian Mutu, sărbătoritul zilei! „Il Fenomeno” împlinește 43 ani
Astăzi, 8 ianuarie 2022, este o zi specială pentru Adrian Mutu. „Briliantul” născut la Călinești în Argeș împlinește frumoasa zi de 43 ani.
Adrian Mutu, o adevărată legenda în Italia
Cu ocazia zilei sale de naștere, trebuie să amintim principalele repere ale carierei lui Adrian Mutu, unul dintre cele mai mari talente pe care le-a dat fotbalul românesc. În țară acesta a evoluat în debutul carierei la FC Argeș și Dinamo, pentru ca în 1999 să ajungă în Italia. În „Cizmă”, Adi a evoluat pentru Inter, Verona și Parma înainte de a se transfera la Chelsea în 2003. În ciuda unui start lansat pentru formația londoneză, probleme extrasportive l-au făcut pe Mutu să revină în Italia, unde a mai evolua pentru Juventus, Fiorentina și Cesena. În final, ultimii ani și i-a petrecut la Ajaccio, Petrolul, Pune City și Târgu Mureș.
Cu siguranță, una dintre cele mai importante aspecte ale carierei sale este dat de faptul că acesta a reușit să înscrie peste 100 goluri in Serie A! De asemenea, se poate lăuda cu trofeu Ligii 1 câstigat cu Dinamo (1999-2000), dar și cu două „Scudetto” cucerite cu Juventus (2004-2005 și 2005-2006), acestea fiind însă retrase ulterior din cauza scandalului Calciopoli. Pe plan individual, acesta a fost desemnat cel mai bun fotbalist român în 2003, 2005, 2007 și 2008.