Adrian Marțian, prima reacție după ce a fost eliberat! Ce răscumpărare susține că a plătit pentru copii

Publicat: 20/10/2024 | 14:16
Reacția lui Adrian Marțian după eliberare

Care a fost prima reacție a lui Adrian Marțian, după ce a fost eliberat? Ce răscumpărare susține că a plătit pentru copii? Ce a declarat milionarul acuzat că ar fi ajutat la scoaterea ilegală a celor trei minori din România către Serbia. A fost reținut timp de 36 de ore!

Milionarul a fost eliberat după ce instanța a ajuns la concluzia că nu există probe concludente în acest caz. Adrian Marțian susține că a plătit o răscumpărare mare pentru a putea să îi salveze pe copiii lui din mâinile răpitorilor.

„Pentru copiii mei plătesc oricât. Adevărat este că s-a plătit”, a declarat Adrian Marţian.

Chiar dacă acum se bucură de libertate… povestea pare departe de a se fi încheiat. Motivul? Conflictul cu fosta lui parteneră a devenit din ce în ce mai intens. În timp ce milionarul a declarat că ar fi plătit în jur de 400.000 de euro grupului pentru a-i elibera pe cei trei copii, Roxana Marțian, mama lor, nu crede așa ceva și face acuzații grave.

 „Sunteţi un om liber, domnule Marţian!

Nu-s liber!

De ce spuneţi asta?

Păi fiindcă am multe datorii de făcut.

Ce datorii aveţi?

Datorii faţă de copiii mei.

Judecătorul v-a declarat liber…

Dacă domnul judecător a considerat că pot fi un om liber este decizia dânsului. Eu cred că este un profesionist”, acesta a fost dialogul dintre Adrian Marțian și reporter, potrivit observatornews.ro.

Roxana Marțian este de părere că întreaga răpire ar fi fost orchestrată de nimeni altul decât Adrian Marțian, totul cu scopul de a manipula situația în favoarea sa, asta pentru că aici intervine lupta pentru custodia minorilor.

„A avut complici cu siguranţă. Italienii care au răpit copiii scriu în limba română, cu diacritice române mesajele”, a declarat Roxana Marţian, mama copiilor.

Un alt lucru care a ridicat semne de întrebare este faptul că mesajele trimise de răpitori erau scrise corect în limba română, cu tot cu diacritice, motiv pentru care Roxana Marțian nu este convinsă de autenticitatea lor.

„Soluţia cea corectă este cea de respingere a propunerii de arestare preventivă. În condiţiile acestea noi vrem să evidenţiem faptul că procedura a fost una extrem de corectă, s-au respectat regulile procedurale, şi soluţia luată de domnul judecător reflectă realitatea”, a declarat Eugen Iordăchescu, avocat.

Citește și: Răsturnare de situație. Cine i-ar fi răpit, de fapt, pe copiii lui Adrian Marțian? El a fost reținut, mama copiilor face acuzații grave

Ce au spus copiii

Pe internet a circulat o întregistrare în care părea că minorii ar fi de partea milionarului, declarând că ei nu își doresc să ajungă la mama lor. Copiii au afirmat că îl iubesc pe tatăl lor.

„Roxana, degeaba i-au pus pe oamenii aceştia să ne ducă la tine, noi nu vrem la tine. Noi îl iubim pe tati. Şi oamenii ăştia, astăzi, o să îl contacteze pe tati să mergem la el”, spuneau copiii.

Pe de altă parte, fiul cel mare al lui Adrian Marțian a făcut o declarație surprinzătoare, aducând acuzații grave la adresa propriului său tată.

„Tatăl meu a fost cel care a înscenat, a organizat şi a pus la cale această răpire ca, ulterior, după ce această situaţie a luat o atât de mare amploare să facă din nou copiii să apară”, a declarat Adrian Marţian jr, fiul lui Adrian Marţian.

Citește și: Copiii milionarului Adrian Marțian au fost găsiți! Unde se află acum și ce spune poliția despre acest caz