Adrian Marinescu trage un semnal de alarmă: ”Poți să ai COVID chiar dacă testul a ieșit negativ”
Adrian Marinescu trage un semnal de alarmă! Potrivit medicului infecționist de la Institutul ”Matei Balș” din Capitală, există șansa ca testele din farmacii pentru a depista dacă ești sau nu infectat cu COVID-19 să aibă rezultate false.
Adrian Marinescu susține că testele antigen din farmacii pot fi făcute incorect de către persoanele care nu fac asta frecvent. Testul intranazal este relevant atâta timp cât bețișorul este introdus adânc în nas. Iar dacă nu se face corect, testul poate avea de multe ori un rezultat fals negativ.
Adrian Marinescu îi sfătuiește pe toți oamenii care își fac testele și au rezultate negative, dar totuși prezintă simptome, să se izoleze două zile iar apoi să refacă testul într-o unitate medicală.
”Testul, dacă e negativ, și am totuși simptomatologie, nu înseamnă că nu am Covid. Dacă am simptome, mă izolez, căci e posibil să am infecția. Chiar dacă acest test e negativ, încerc să mă izolez și, eventual peste o zi sau două să repet testul.
Testul care se face intranazal este mai complicat. Pentru a-l face corect, bețișorul trebuie să intre mult. Nu putem să cerem tuturor să știe asta”, a spus Adrian Marinescu, joi, la Digi24.
Directorul medical al Institutului ”Matei Balș” din Capitală crede cu tărie că după sezonul rece se va încheia și pandemia de coronavirus: ”Eu cred că sezonul rece care urmează e cam ultima strigare, în sensul că dispare cu totul. Dar e un moment greu pentru noi toţi (…). Eu sunt optimtist şi nici nu cred că aş putea gândi altfel, pe principiul că ce vrei să faci reuşeşti până la urmă. Poate îţi ia mai mult timp, mai puţin, dar reuşeşti până la urmă. Şi noi, medicii, ne gândim mereu la pandemie”, a mai declarat Adrian Marinescu în urmă cu câteva zile.