Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova l-au condamnat la un an și jumătate de închisoare cu executare pe tânărul de 26 de ani, care, în urmă cu un an a lovit un polițist după ce s-a urcat băut la volan și a provocat un accident de circulație.
Adrian Grigorie, din Balş-Olt, a provocat un scandal în noaptea de 21 spre 22 septembrie 2017. După ce a spart cazinoul din Balş, de unde a furat 4.500 de lei, tânărul de 26 ani a vrut să fugă la Craiova, dar în localitatea doljeană Pieleşti a intrat cu maşina într-un alt autoturism şi în câteva utilaje agricole parcate în faţa unei case.
Poliţiştii ajunşi la faţa locului l-au testat cu aparatul etilotest şi au stabilit o alcoolemie de 0,87mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul devenise extrem de violent, iar în drum spre spital a sărit la agentul de poliţie Sorin Cepoi, l-a lovit cu capul în faţă şi l-a umplut de sânge. La Spitalul de Urgenţă din Craiova, şoferul a continuat să fie violent şi să injure cadrele medicale.
Maria Vlaicu