Adrian din Cluj a dispărut fără urmă. Cine îl vede este rugat să sune de urgență la 112!
Adrian are 30 de ani și a dispărut în urmă cu patru luni. Poliția din Cluj-Napoca cere ajutorul cetățenilor pentru a ajuta la găsirea bărbatului. Autoritățile au transmis semnalmentele tânărului dispărut.
În data de 17 iunie, Adrian a dispărut fără urmă. Abia la patru luni distanță, autoritățile au fost sesizate cu privire la acest eveniment. Ca urmare, oamenii legii cer ajutorul cetățenilor, pentru a putea să-i dea de urmă tânărului de 30 de ani.
Polițiștii au transmis semnalmentele bărbatului dispărut și o fotografie a acestuia. Din păcate, nu sunt disponibile informații cu privire la hainele pe care le-a purtat în ultima zi în care a fost văzut.
„La data de 18 octombrie a.c., Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată cu privire la faptul că la data de 17 iunie a.c., NAȘCA ADRIAN, în vârstă de 30 de ani, a plecat de la domiciliul din municipiul Cluj-Napoca și nu a revenit.
SEMNALMENTE – înălțime aproximativă 1,78 m, 65 de kilograme, ochi căprui, păr șaten, tuns scurt.
Nu se cunosc informații despre vestimentația purtată la momentul plecării”, se arată în comunicatul de presă emis de autorități.
L-ați văzut pe Adrian? Ce trebuie să faci dacă poți să oferi informații
Cine crede că poate da informații despre Adrian este rugat să sune la numărul unic de urgență 112 sau să meargă la cea mai apropiată secție de poliție. În astfel de situații, fiecare cetățean are îndatorirea de a coopera cu oamenii legii.
„Persoanele care pot furniza orice informaţii despre bărbat sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112!”, au transmis autoritățile.