Adrian, unul dintre cei mai controversați concurenți din emisiunea „Puterea Dragostei” a făcut câteva mărturisiri incredibile. Tânărul le-a povestit fanilor săi câteva momente din viața lui care l-au marcat.
Adrian a reușit să își facă un drum în viață, chiar dacă de multe ori a avut parte de obstacole care au stat în calea fericirii sale. După ce a părăsit casa „Puterea Dragostei” atât el cât și partenera lui Larisa, și-au continuat povestea de iubire afară, însă nu au uitat de susținătorii care au fost alături de ei. Într-un vlog, făcut special pentru fani, Adrian și-a deschis sufletul și a povestit câteva momente marcante din trecutul său.
„Am mai evoluat între timp. În clasa a 11-a am avut o altercație cu un coleg care s-a lăsat cu un dosar penal. Mă rog, până la urmă am scăpat. Era cam grav dacă se ajungea mai departe, nu mai eram aici. În clasa a 12-a m-am dus… eram spart, chiuleam foarte mult, mi-am făcut gagici, relații, sex, nebuneli. Tipa cu care eu m-am dezvirginat a rămas însărcinată și a fost și acolo o nebunie mare, mama a făcut atac de panică când a auzit. A durat vreo șase luni până să-și revină din șocul acesta. Și îmi cer iertare. (…) Am început să le fac probleme alor mei, am terminat liceul și nu am intrat în BAC. Eram unul dintre cei mai buni elevi ai liceului de arhitectură. În clasa a 9-a făceam proiecte de a12-a”, a povestit Adrian într-un vlog.
De-a lungul timpului, mai multe persoane au susținut că Adrian și Larisa nu ar mai forma un cuplu. Dar adevărul este cu totul altul. Fostul concurent de la Puterea Dragostei a vorbit despre relația cu cea pe care susține că o iubește.
“Vă rog încetați cu mesajele “V-ați despărțit?”. Nu s-a despărțit nimeni de nimeni. Avem vieți și noi ca toți oamenii. Cariere și alte lucruri mai importante pe care, uneori, nu le putem face împreună. Eu nu-i rezolv afacerile Larisei, Larisa nu desenează și nu se duce la facultate în locul meu! Înțelegeți oameni buni că aceste activități fac parte din viața unui om normal. Nu este nimic wow. Eu voi avea călătorii business, în care Larisa nu va merge, asta nu înseamnă că de fiecare datp ne vom despărți și va trebui să se scrie articole despre asta. Sunteți penibili! Și cei care le scrieți, fiți un pic mai inteligenți, va rog eu”, este mesajul transmis de Adrian.