Adrian Cristea nu-si plateste datoriile! Luat la rost in restaurant de o fosta iubita
Pe vremea cand imbraca tricoul formatiei din „Stefan cel Mare”, Adrian Cristea era cunoscut ca fiind un crai printre domnisoare. „Printul” se afisa aproape in fiecare seara cu o alta cucerire, asta pana cand a cunoscut-o pe Bianca Dragusanu, moment in care a decis sa-si puna ordine in viata. Desi traieste clipe de vis alaturi de asistenta lui Capatos, trecutul pare sa-l urmareasca pe mijlocasul Universitatii Cluj. In urma cu doi ani, Cristea a avut o relatie cu Ramona Serban, o tanara originara din Constanta, care, pentru cateva luni, chiar a locuit alaturi de fotbalist. Cum salariile la clubul Dinamo se primeau cu intarziere, bruneta a avut grija ca „Printului” sa nu-i lipseasca nimic. Astfel, ea s-a ocupat de modernizarea apartamentului, a platit gazele si lumina si chiar a avut grija de garderoba iubitului sau. Idila dintre cei doi a durat numai cateva luni, iar la despartire Ramona l-a instiintat pe Cristea ca „nota de plata” pentru timpul petrecut impreuna il costa 8.000 de euro. „Printul” i-a inapoiat doar 2.000 si a rugat-o sa-l pasuiasca un timp. Bruneta a acceptat, insa mijlocasul s-a transferat la Universitatea Cluj si nu a mai fost de gasit. Asta pana la inceputul acestei luni, cand fostii iubiti s-au intersectat intr-un restaurant de pe litoralul romanesc. „Printul”, care lua masa alaturi de Bianca Dragusanu si de Daniela Crudu, a trecut printr-un moment extrem de stanjenitor cand Ramona l-a somat, in gura mare, sa-si plateasca datoriile. Vizibil rusinat de situatie, mai ales ca la scena a luat parte si iubita sa, Cristea i-a promis brunetei ca in cel mai scurt timp ii va da cei 6.000 de euro restanti, lucru care a calmat-o, cel putin pentru moment, pe constanteanca.