Adrian Boingiu încrezător înaintea finalei de mâine cu Ucraina de la Ploiești care poate califica naționala U19 la Europeanul din Finlanda!

Publicat: 27/03/2018 | 09:11

Selecționerul reprezentativei României Under 19 a declarat că are încredere că elevii săi pot face meciul vieții mâine pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești cu Ucraina, joc care se va disputa în cadrul etapei a III-a din cadrul grupei a IV-a a Turneului de Elită.

Adrian Boingiu susține că deși elevilor săi le este suficient un egal în jocul contra Ucrainei pentru a termin a primii în grupă și a se califica astfel la Turneul Final al Campionatului European, aceștia au forța de a tranșa partida în disputa lor la fel cum au făcut-o și în jocurile cu Serbia, scor 4-0 și cu Suedia, scor 2-1.

Selecționerul a spus că i-a analizat foarte bine pe adversari, iar punctual forte al acestora este organizarea defensivă.

„Vorbim despre meciul cu Ucraina în perspectiva calificării la Campionatul European, dar nu mai departe. Să ajungem acolo și pe urmă vedem ce va fi. Cu siguranță, obiectivul va fi altul decât un simplu act de prezență. Ucraina e o echipă bună, cu o organizare de joc foarte bună și joacă un sistem de joc diferit de majoritatea celor cu care am jucat până acum. Joacă 3-4-3 și au un grup de trei jucători pe linia de fund care sunt extrem de bine organizați și foarte buni. Va fi foarte greu să îi destabilizăm, dar probabil din dorința lor de a înscrie pot fi supuși și greșelii. Avem jucători care să poată profita de spații sau de greșelile pe care ei pot să le facă”, a declarat Adrian Boingiu, selecționerul reprezentativei U19 a României.

La turneul final programat în Finlanda, în perioada 16-29 iulie 2018, se califică selecționatele care câștigă cele 7 grupe de la Turul de Elită.

 

Clasament Grupa IV

1 România 6p

2 Ucraina 4p

3 Suedia 1p

4 Serbia  0p

 

Program etapa a III-a Grupa a IV-a 

marți, 27 martie

ora 15:30 Suedia- Serbia

ora 20:00 România- Ucraina