Adrian ”Beleaua” Corduneanu, primele declarații după ce și-a înmormântat fratele. Vizibil afectat, interlopul a ținut să transmită un mesaj. VIDEO
Vineri, 19 aprilie, Costel Corduneanu a fost condus pe ultimul drum. Liderul celui mai temut clan interlop din Moldova a murit în urmă cu 5 zile – la vârsta de 54 de ani – din cauza unor complicații cardiace. Cei care l-au cunocut – și nu numai – au mers la căpătâiul lui și i-au adus un ultim omagiu. Imediat după slujba de înmormântare, fratele lui, Adrian Corduneanu, zis ”Beleaua”, a făcut primele declarații publice.
Au fost momente dramatice la înmormântarea lui Costel Corduneanu. În urmă cu 24 de ore, liderul clanului Corduneanu din Moldova a fost condus pe ultimul drum. Interlopul a încetat din viață luni, 15 aprilie 2024, în urma unor complicații cardiace – după mai multe intervenții chirurgicale pe cord.
Atât la priveghi – care a durat 4 zile – cât și la slujba de înmormântare au luat parte mii de oameni, familia, apropiații, persoane influente și lideri ai lumii interlope din toată țara. La căpătâiul lui Costel Corduneanu s-a aflat și Adrian Corduneanu, zis ”Beleaua”, fratele lui. Deși cei doi nu și-ar fi vorbit ani întregi, sportivul a îngropat securea războiului și s-a alăturat familiei îndurerate.
Adrian ”Beleaua”, primele declarații după înmormântarea lui Costel Corduneanu
La doar câteva ore de când și-a condus fratele pe ultimul drum, Adrian Corduneanu a ținut să transmită un mesaj public. In numele familiei îndurerate, interlopul a publicat un videoclip pe Tik Tok – din incinta Catedralei Mitropolitane din Iași – și le-a mulțumit celor care au fost alături de el în cele mai grele clipe.
„Salutări la toată lumea. Vreau să mulțumesc și eu la toată lumea care ați fost alături de fratele meu, Costel. Vă mulțumesc atât eu, cât și familia mea. Vă pup pe toți, respect, sănătate și să vă dea Dumnezeu tot binele din lume. Să trăiască tot ce iubiți voi. Vă pup, respect și vă mulțumesc din suflet pentru tot. Asta este… dăm înainte”, a spus Adrian Corduneanu, într-un videoclip postat pe TikTok.
Slujba de înmormântare a interlopului a fost oficializată de un sobor de preoți, iar înainte de a ajunge la groapă, sicriul lui Costel Corduneanu a făcut turul orașului Iași – în locurile frecventate de fostul sportiv. Cel mai temut interlop din Moldova a fost înmormântat la Cimitirul Eternității din Iași.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu a fost deschis
Pe toată durata priveghiului – timp de 4 zile – sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneaun a fost un altar bine păzit. Rudele interlopului au decis ca memoria fostului sportiv să rămână vie în amintirea celor apropiați cu imaginea acestuia de când era în viață, motiv pentru care capacul sicriului a fost tot timpul închis.
Vineri, 19 aprilie, în timpul ultimei slujbe de la cimitir – înainte ca sicriul să fie coborât în groapă – Grațiela Corduneanu, soția decedatului, a cerut să-și vadă soțul pentru ultima dată. Înainte de a deschide capacul sicriului, femeia le-a cerut celor prezenți să se îndepărteze de sicriu și să închidă telefoanele mobile: ”Opriți telefoanele mobile. Toată lumea să se dea la o parte cu telefoanele, vă rog frumos”, sunt cuvintele rostite de soția interlopului, potrivit Bzi.ro.
This browser does not support the video element.