Adrian Artene față în față cu Petre Roman la Altceva. SECRETELE REVOLUȚIEI din decembrie 1989

Publicat: 15/12/2023 | 14:59

Au trecut 34 de ani de la Revoluția din 1989, iar secretele adânc închise în sertarul istoriei ies la suprafața realității sâmbătă, 16 decembrie, începând cu ora 19:00, în cel mai recent episod de podcast Altceva cu Adrian Artene.

Jurnalistul te invită să descoperi adevăruri nerostite până acum despre Ceaușescu, teroriștii sau Ion Iliescu, din glasul, poate, celui mai important om al lui Decembrie 1989: Petre Roman.

„Astăzi mi-am propus să deschid manualul de istorie pentru că invitatul meu este omul pe care orice manual de istorie îl va prinde multă vreme de acum înainte în paginile lui. Este, și nu voi greși, un personaj istoric, a fost primul Prim Ministru al României după Revoluție și, dincolo de asta, este unul dintre cei mai influenți politicieni români din ultimii 30 de ani și nu doar influenți, ci și iubiți. Petre Roman”, notează Adrian Artene la debutul acestui episod de podcast atât de special.

În cele aproape 90 de minute de discuție, omul simbol al României post-decembriste lasă publicul să descopere SECRETELE REVOLUȚIEI din decembrie 1989, Altceva față de ceea ce s-a spus deja, dar intră și în mistere personale.

Petre Roman îi povestește lui Adrian Artene despre despre tatăl său asasinat din ordinul lui Ceaușescu, despre fiica lui, Oana, despre povestea de iubire cu Zoia Ceaușescu, despre cum a ajuns să țină primul discurs în 1989, dar și cine a decis să-l numească premier al României.

Absolut interesant de urmărit și secvența în care mărturisește care sunt motivele pentru care nu mai vorbește cu Ion Iliescu și de ce regretă că nu a candidat el la Președinție, pentru că este convins că l-ar fi învins pe Ion Iliescu.

Așadar, sâmbătă, 16 decembrie, începând cu ora 19:00, te invităm la o lecție deschisă de istorie pe contul official de Youtube al podcastului „Altceva cu Adrian Artene”.