Cei doi tineri acuzați de tripla crimă din Călărași au fost arestați preventiv, marți, potrivit deciziei instanței. Un al treilea adolescent a fost doar martor la infracțiuni, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Surse judiciare au declarat, marți seara, pentru MEDIAFAX, că cei doi tineri care au comis tripla crimă din apartamentul din Bărila au primit mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. Al treilea tânăr a fost doar martor la infracțiuni.
Cei trei adolescenți au băut alcool și este posibil să fi consumat și etnobotanice, luni seara, în locuința familiei omorâte, iar doi dintre ei i-au spus celui de-al treilea că vor familia respectivă ca să fure bani și mașina, au declarat sursele citate. (CITEȘTE ȘI: CRIMA DE LA CĂLĂRAȘI. DETALII ÎNFIORĂTOARE: ”ĂSTA I-A OMORÂT PE TOȚI TREI!”)
Prima a fost înjunghiată femeia de 58 de ani, apoi părinții ei, în vârstă de 82 și 80 de ani. Cele două cuțite folosite de adolescenți au fost găsite de către anchetatori. Conform acelorași surse judiciare, unul dintre tineri, în vârstă de 17 ani, a fost abandonat la naștere și a fost în plasament până în anul 2016 la familia pe care este acuzat că a ucis-o. Din 2016 acesta și-a petrecut vacanțele de vară la aceeași familie. De asemenea, adolescentul a fost arestat preventiv în acest an pentru două furturi și o distrugere și se afla sub control judiciar.
Cel de-al doilea adolescent nu era instituționalizat, în timp ce al treilea a fost cercetat în patru dosare penale. Adolescenții suspectați de tripla crimă urmează să fie prezentați instanței pentru arestare. (VEZI ȘI: NOI DETALII DESPRE CRIMA DIN CĂLĂRAŞI, COMISĂ DE DOI AUTOSTOPIŞTI! CE SPUN ANCHETATORII DESPRE MOTIVUL AGRESORILOR)
Trei persoane au fost omorâte, luni seara, în apartamentul în care locuiau, în municipiul Călărași, suspecți în acest caz fiind trei adolescenți, în vârstă de 17 ani, care au fugit, după comiterea faptei, cu mașina victimelor, fiind prinși în trafic.