Absolvenţii clasei a VIII-a şi părinţii acestora, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a, au putut completa opţiunile în fişele de înscriere, astăzi, 3 iulie, fiind ultima zi, iar aceeaşi procedură o vor parcurge şi absolvenţii clasei a VIII-a care doresc să fie admişi în licee din alt judeţ, informează Ministerul Educaţiei, care recomandă completarea fişei cu un număr suficient de opţiuni pentru a evita situaţiile nedorite. (Citește și:
Ce note a obținut fata lui Pavel Bartoș la Evaluarea Națională)
Ministerul precizează că numărul total de locuri alocat în învăţământul liceal de stat este suficient pentru repartizarea tuturor candidaţilor, condiţia esenţială fiind exprimarea unor opţiuni realiste. Verificarea de către părinţi şi candidaţi a fişelor, corectarea greşelilor în baza de date computerizată şi listarea fişelor corectate din calculator sunt prevăzute în intervalul 30 iunie – 4 iulie.
Ministerul Educaţiei Naţionale recomandă completarea fişei cu un număr suficient de opţiuni pentru a evita situaţiile nedorite, precizând că numărul total de locuri alocat în învăţământul liceal de stat este suficient pentru repartizarea tuturor candidaţilor, condiţia esenţială fiind exprimarea unor opţiuni realiste.
Când are loc repartizarea computerizată
Comunicarea rezultatelor candidaţilor repartizaţi în învăţământul liceal de stat se face în unităţile de învăţământ liceal în care au fost admişi şi pe site-ul admitere.edu.ro, în data de 9 iulie. În acelaşi timp, în unităţile de învăţământ gimnazial vor fi afişate listele cu locurile neocupate în unităţile de învăţământul liceal de stat din judeţe/municipiul Bucureşti. Depunerea dosarelor de înscriere în unităţile de învăţământ liceal în care candidaţii au fost repartizaţi se va realiza între 10 şi 13 iulie.
A două etapă de admitere, dedicată absolvenţilor clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizaţi în etapa anterioară, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior, va avea loc în data de 7 septembrie. Repartizarea candidaţilor pe locurile speciale pentru romi, dar şi înscrierea şi repartizarea candidaţilor pentru învăţământul special sunt programate în zilele de 5 şi 6 iulie, a mai transmis Ministerul Educaţiei.
În urma rezultatelor finale ale examenului de Evaluare Naţională, numărul total al elevilor cu medii mai mari sau egale cu 5 a crescut de la 104.972 la 105.109. Procentul celor care au reuşit să obţină medii peste 5 la examen în acest an a crescut, după contestaţii, de la 73,5% la 73,6%.
Admiterea la învățământul seral și cu frecvență redusă
2 iulie 2018 Anunțarea calendarului admiterii la învățământ seral sau cu frecvența redusă pentru candidații din seriile anterioare, care împlinesc vârstă de 18 ani până la dată începerii cursurilor anului școlar 2018 – 2019.
10 –13 iulie 2018 Înscrierea la învățământul seral sau cu frecvența redusă a candidaților din seriile anterioare, care împlinesc vârstă de 18 ani până la dată începerii cursurilor anului școlar 2018 – 2019.
16 –18 iulie 2018 Repartizarea candidaților pe locurile de la învățământul seral sau cu frecvența redusă. (Citește și: Admitere liceu 2018: cum face EDU.RO repartizarea elevilor de clasa a VIII-a)