Administratorul si paznicul terenului pe care copilul de patru ani a fost ucis de caini, amendati

De: Cancan
Publicat: 04/09/2013 | 11:24

Politistii au amendat firma SC Tei SRL, care are in administrare terenul de pe strada Tuzla, din apropierea Parcului Tei, unde a fost ucis de caini copilul de patru ani.

Reprezentantii firmei au primit o amenda de 2.000 de lei pentru ca nu aveau un plan de paza a proprietatii, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Politia Capitalei.

De asemenea, paznicul proprietatii a fost amendat de politisti cu 300 de lei pentru ca nu avea atestat, acesta nefiind calificat pentru a presta servicii de paza.

Ionut avea doar patru ani. Pe trupul sau firav au fost gasite mai multe urme de muscaturi

Povestea unei tragedii iminente

Un copil in varsta de patru ani a murit, luni, dupa ce a fost atacat de caini maidanezi, pe proprietatea unei firme, din apropierea Parcului Tei, din Sectorul 2, iar fratele acestuia, de sase ani, a fost muscat de un picior, dar a reusit sa fuga si sa-si anunte bunica.

Pe corpul copilului au fost gasite sute de plagi, la autopsie stabilindu-se ca acesta a murit din cauza hemoragiei externe, a declarat marti medicul care a facut autopsia, Abdo Salem, de la Institutul National de Medicina Legala.

Medicul a precizat ca doar pe talpile copilului de patru ani nu au fost gasite plagi, restul corpului fiind cu sute de muscaturi de caini.

Sase caini au fost ridicati de pe proprietatea firmei din apropierea Parcului Tei, unul dintre acestia avand urme de sange, a declarat Razvan Bancescu, coordonator de proiect la Autoritatea pentru Supravegherea si Protectia Animalelor (ASPA).

Cainele care a fost gasit cu sange pe bot fusese sterilizat de ASPA si adoptat de Fundatia Caleidoscop in 2008, a spus Bancescu.

O femeie care a fost membra a Fundatiei Caleidoscop si a semnat formularul prin care cainele care a ucis un copil a fost adoptat in 2008 de acest ONG, angajandu-se sa nu il abandoneze, spune ca ceea ce s-a intamplat a fost un accident, iar ea are constiinta curata.

Pe formularele de adoptie si revendicare scrie negru pe alb ca Fundatia Caleidoscop se angajeaza sa nu abandoneze cainele, iar in cazul in care nu il mai doreste sa il predea Administratiei pentru Supravegherea Animalelor.

Semnatura de pe formular ii apartine Laviniei Mirela Nica, care era pe atunci voluntar al ONG-ului Caleidoscop. Tot ea si-a asumat raspunderea in numele organizatiei pentru alti opt maidanezi.

„Teoretic trebuia sa am grija de el, practic nu. Pentru ca nu erau scosi pe nume propriu, ci pe numele asociatiei. Daca trebuie sa invinovatim pe cineva, trebuie criticata asociatia pentru ca nu si-a asumat responsabilitatea. Era o situatie de compromis, primaria stia, dar trebuia sa eliberam locurile. Am inteles ca s-a ajuns la moartea unui copil, dar asta a fost. A fost un accident. Eu am constiinta curata si ma ocup in continuare sa salvez animale”, a declarat femeia.

Potrivit formularului de revendicare, societatea Caleidoscop a adoptat animalul pe 24 decembrie 2008, adica exact in Ajunul Craciunului, la adresa din formular – strada Brasov numarul 30, in Sectorul 6.

Reprezentantii de astazi ai ONG-ului sunt de negasit, asa ca nimeni nu poate explica ce cauta cainele lor din Sectorul 6 in Parcul Tei, la 10 kilometri distanta.

Mai mult, vecinii spun ca nu au auzit niciodata de organizatia Caleidoscop si nici de presedintele ei, Carmen Secareanu.

R.N.