Adio, visul frumos s-a terminat
Stadionul Ghencea e plin. Peste 25.000 de oameni sunt stransi in tribune pentru a vedea minunea Ialomitei in razboiul cu gigantul Liverpool. Meciul incepe. Galamaz si compania stau bine in teren. Elevii lui Levy nu dau spatii adversarilor, castiga dueluri importante la mijlocul terenului. Primul sfert trece pe nerasuflate. E minutul 19 si Urziceni are deja al treilea corner al jocului. Paduretu loveste curat mingea si, din mijlocul careului, „abanosul” Bruno Fernandes reia superb cu capul sub transversala lui Reina. Fanii romani erup: „Unirea, Unirea!”. De acum, orice e posibil. Vine si primul hop pentru ai nostri. Galamaz se rupe si in locul sau intra Mehmedovic. Si lipsa capitanului se simte imediat. Presiunea „cormoranilor” creste, iar in minutul 30 o minge respinsa gresit de apararea ialomiteana, in zona cercului careului de 16 metri, central, e „torpilata” in plasa de Mascherano. 1-1 si, sigur, nu vor mai fi prelungiri. Ne miscam corect pe gazon, dar previzibil. Paduretu nu crede insa ca totul e pierdut si e aproape de gol cu un sut de la 25 de metri. Mai sunt 4 minute pana la pauza. Gerrard centreaza din lovitura libera, Babel preia dintr-o zona lasata libera de aparatorii romani si loveste fulgerator. E 2-1 pentru ei si misiunea devine imposibila. Dupa pauza, englezii sunt din ce in ce mai autoritari. Benayoun scoate din joc doi adversari, ii paseaza lui „Stevie G” si acesta gaseste un tunel prin Arlauskis pentru 3-1. Pentru ei totul se transforma intr-un antrenament, iar pentru noi intr-o povara. Ce lungi au devenit brusc minutele. Bilasco rupe putin monotonia, dar Reina pareaza. E finalul confruntarii si al parcursului european al Unirii. Raman insa in istorie punctele din grupele Ligii si cele 11 minute de vis, cate unul pentru fiecare titular al lui Levy, in care am crezut ca minunea e posibila. Felicitari! CASETA DE MECI: UNIREA – LIVERPOOL 1-3 UNIREA: Arlauskis – Maftei, Galamaz (Mehmedovic 27), B. Fernandes, Bordeanu – Onofras (Semedo 62), Paduretu, Paraschiv (Ricardo Gomez 55), Apostol, Frunza – Bilasco Antrenor: Ronny Levy LIVERPOOL: Reina – Carragher (M. Kelly 61), Skrtel (Kyrgiakos 66), Agger, Insua – Lucas, Mascherano – Benayoun (F. Aurelio 77), Gerrard, Babbel – Ngog Antrenor: Rafa Benitez MARCATORI: Fernandes 19 / Mascherano 30, Babel 41, Gerrard 57 IN TUR: 1-0 pentru englezi