Adio, Tik Tok! Trump a dat un ultimatum. „Se va închide pe 15 septembrie”
Tinerii americani sunt revoltați de faptul că una dintre cele mai populare aplecații din lume se va interzice în SUA din luna septembrie. Este vorba despre aplicația Tik Tok, deținută de compania chineză ByteDance.
Preşedintele Donald Trump a dat un ultimatum în această privință, iar aplicația ar putea avea o ultimă șansă. Acesta a declarat luni că reţeaua de socializare TikTok, deţinută de compania chineză ByteDance, ar trebui vândută înainte de jumătatea lunii septembrie pentru a putea continua să funcţioneze în Statele Unite, relatează AFP. (CITEȘTE ȘI: CONFLICT ÎNTRE FACEBOOK ȘI TIKTOK. AMERICANII VOR CA APLICAȚIA CHINEZĂ SĂ DISPARĂ DIN SUA. MESAJUL PREȘEDINTELUI TRUMP: „ÎŞI SPIONEAZĂ UTILIZATORII”)
„Am stabilit o dată în jur de 15 septembrie, începând cu care nu vor mai funcţiona în Statele Unite. Se va închide pe 15 septembrie, dacă Microsoft sau o altă companie nu va putea să o cumpere şi să încheie un acord”, a declarat Donald Trump.
De ce se interzice TikTok-ul?
Pe fondul tensiunilor politice şi comerciale cu China, Washingtonul a acuzat că interfaţa reţelei de socializare că este folosită de serviciile de informaţii chineze în scopuri de supraveghere. Guvernul de la Beijing este acuzat că ar putea obliga compania proprietară să comunice datele utilizatorilor. Secretarul de stat american Mike Pompeo a declarat că SUA „au în vedere cu certitudine” interzicerea aplicaţiilor media sociale din China, inclusiv Tik Tok.
Mai mult, Facebook a început să promoveze, la nivel înalt, o campanie care cere interzicerea TikTok din țară, pe motiv că își spionează utilizatorii. „TikTok te spionează. TikTok a fost prinsă în flagrant monitorizând conţinutul clipboard-ului din telefonul tău”, afirmă una din reclame. (VEZI ȘI: JASON DERULO ȘI-A SPART DINȚII ÎN TIMP CE FĂCEA O PROVOCARE VIRALĂ PE TIK TOK. VIDEO ȘOCANT)
Conducerea aplicației chineze a răspuns prompt la aceste acuzații și TikTok a negat întotdeauna cu fermitate orice schimb de date cu Beijingul.