Toți românii așteaptă cu sufletul la gură data de 15 mai, atunci când starea de urgență se va ridica. Cu toate acestea, există, încă, numeroase întrebări fără răspuns cu privire la cum va arăta viața noastră după ce se va întâmpla acest lucru.
Foarte mulți români se întreabă dacă anul acesta vor avea sau nu parte de concedii la mare sau la munte. Pentru moment, autoritățile sunt destul de confuze, așa că și răspunsurile din partea acestora tot confuze sunt. Dacă starea de urgență va fi ridicată pe 15 mai, restaurantele, cafenelele și hotelurile vor rămâne închise, până la noi ordine.
Cu privire la sezonul estival din acest an, autoritățile spun că totul este în incertitudine. Ludovic Orban a declarat că sezonul estival începe la data de 1 iunie, iar românii încep să vină pe litoral după 15 iulie, așa că este timp să se gestioneze situația, iar până atunci se pot întâmpla multe lucruri.
„Hai să fim cinstiți, sezonul de vară începe cam în jurul datei de 15 iunie și în realitate după 1 iulie merg oamenii foarte serioși!”, este mesajul premierului României.
Premierul a mai explicat luni seara că deplasarea în afara localității, va fi permisă după 15 mai doar pentru anumite motive. Printre acestea se numără: