Smiley a luat decizia de a se tunde. Pare incredibil, dar este adevărat. Chiar el a făcut anunțul pe pagina de socializare, postând și un anunț sugestiv, iar fanii au reacționat, imediat, mulți dintre ei fiind de părere că era nevoie, într-adevăr, de o schimbare.
Un Smiley fără plete poate părea o imagine desprinsă dintr-un alt ”film”, numai că vedeta a luat hotărârea de a-și mai ajusta pletele. Nu știm ce l-a determinat să facă asta, însă orice schimbare de look poate fi, evident, un pas înainte. Surpriza a fost mare pentru admiratorii cântărețului, iar acesta a scris că așteaptă propuneri din partea lor.
”Chiar acum sunt la salonul lui din Piata Romana. El m-a sfatuit sa-mi las parul lung, tot el urmeaza sa ma si tunda. ??♂️ aveti vreo sugestie?”, și-a întrebat Smiley fanii. Iar ulterior a insistat: ”Haideti cu propunerile ca deja a inceput sa cada. nu mai e loc de intors ??♂️???♂️”
Ulterior, vedeta a postat o fotografie – editată – cu părul scurt, numai că fanii au fost dezamăgiți. Artistul nu a renunțat la vechiul look, scurtându-și părul doar pe partea dreaptă, oferindu-le admioratorilor săi și un link (”Ai link in BIO cu freza actuala ??♂️”) pentru a constata că nu a fost vorba, totuși, decât despre o… ajustare. Inițial, fanii își exprimaseră opiniile referitoare la… pletele lui Smiley.
”Nu cred și așa cum ți am mai spus, păcat, mare păcat, ești bărbat frumos, ai arata mai bine tuns”, ”Îți sta super oricum ,ești același om minunat indiferent de tunsoare ?”, ”Bine faci taie_l. Ești mai sexy cu parul tăiat”, ”Cu paru` lung pari un nespălat”, au fost câteva dintre comentariile celor care au vizitat pagina de socializare a lui Smiley.