Adio mici si terase cu scaune de plastic in Centrul Istoric al Bucurestiului

De: Cancan
Publicat: 12/04/2010 | 00:00
Sursa foto: zf.ro

O prima masura in acest sens va fi interzicerea comercializarii traditionalilor mici, iar proprietarii vor trebui sa renunte la scaunele de plastic in timp ce locatarii vor trebui sa renunte la aparatele de aer conditionat de la geamurile cladirilor, dar si la intinderea rufelor la uscat pe balcon, anunta evz.ro.

Primaria Capitalei vrea ca terasele sa aiba exclusiv scaune de lemn, iar in ceea ce priveste accesoriile, acestea vor fi obligatoriu flori naturale.

In cadrul unei intalniri care a avut loc duminica, intre Oprescu si proprietarii teraselor din Centrul Istoric, primarul a prezentat regulamentul propus de municipalitate pentru schimbaera la fata a zonei.

La randul lor, proprietarii au venit cu propuneri: mobilierul teraselor sa respecte aceleasi nuante, orarul de functionare sa fie unul flexibil, iar patrulele de politie sa fie mai putin agresive.

Totodata, proprietarii au cerut infiintarea unui centru medical si a unuia pentru stingerea incendiilor, dar si masini de gunoi speciale.

Primarul general al Capitalei a dat asigurari ca terasele ar putea fi deschise in cateva zile, iar cei care au obtinut autorizari de la Primaria Sectorului 3 vor fi reautorizati.