Adio, carne de porc de Revelion! Preparatul cu care Nicolai Tand nu dă chix de Anul Nou
Nicolai Tand este unul dintre cei mai apreciați chefi de la noi din țară. A devenit foarte urmărit pe micile ecrane după ce l-a înlocuit pe Vlăduț în bucătăria emisiunii Neatza cu Răzvan și Dani, iar participarea la Asia Express i-a adus și mai multă notorietate. Fanii îi urmăresc rețetele cu drag, iar de această dată a împărtășit un preparat special pentru Anul Nou.
Friptura de porc este vedeta mesei de sărbători, însă Nicolai Tand a mărturisit că preferă carnea de vită. De asemenea, câștigătorul Asia Express a precizat că trebuie să fim atenți la cantitatea de mâncare pe care o consumăm în această perioadă.
„Eu unul nu mă omor neapărat după curcan de Revelion. O carne bună mi-ar plăcea recunosc, dar o carne de vită pentru că pe unde mergi ți se oferă cam aceeași mâncare în perioada asta: porcării, salată boeuf, sarmale etc.
Eu, pentru masa de Revelion, aș alege vita sau un pește lejer, și așa se zice că e bine să mănânci în noaptea dintre ani pește ca să fii ușor, să treci prin viață așa ca peștele prin apă, în anul care vine.
Mâncarea grea, mai ales de Revelion când mănânci târziu, nu e tare bună. Mâncarea e bună, dar trebuie să știi s-o mănânci. E ca băutura! O bei cu drag, dar, dacă nu știi s-o stăpânești, te pune jos. Așa e și mâncarea”, a declarat Nicolai Tand pentru Click!.
Cum pregătește Nicolai Tand carnea de vită pentru Revelion
Nicolai Tand a dezvăluit că are un preparat special pentru Anul Nou. Mai exact, celebrul chef de la Neatza cu Răzvan și Dani a prezentat o rețetă de steak de vită. Iată, mai jos, lista cu ingredientele de care aveți nevoie!
- mușchi sau vrăbioară de vită
- 1 crenguță rozmarin
- un cub unt
- sare de mare
- piper negru boabe
- ulei de măsline
Modul de preparare nu este deloc greu. Mai exact, trebuie să măcinați piperul într-un mojar. Fiind proaspăt, acest ingredient va da o savoare aparte preparatului. Între timp, carnea trebuie rumenită într-o tigaie, cu puțin ulei de măsline.
Ulterior, trebuie să adaugați cubul de unt și crenguța de rozmarin, iar carnea se stropește cu sosul format în tigaie. După ce se rumenește friptura pe ambele părți, puteți să o scoateți pe un tocător de lemn și să presărați sarea de mare și piperul măcinat.
Citește și: Ce a făcut Nicolai Tand timp de o zi, după finala Asia Express: „Daaar, imediat după, am reluat…”