Adina Buzatu vă învaţă lecţia de stil pentru ţinutele de sărbători
Sărbătorile au farmecul lor, la fel şi ţinutele pentru ocaziile speciale. Fie că luaţi masa de Crăciun în familie sau că petreceţi revelionul într-un local cu pretenţii, Adina Buzatu ştie cel mai bine cum să te îmbraci bine. De Crăciun, spre exemplu, puteţi opta pentru ţinute mai lejere. Putem să punem o pereche de pantaloni dintr-un jerseu de lână, cu vestă şi cu cămaşă. La aceasta se poate adăuga un sacou pe deasupra. Maleta fină, subţire, din mătase cu lână virgină, nu aceea groasă pentru că în casă transpiri.
Poţi să porţi o astfel de maletă cu sacou şi cu vestă. În ceea ce priveşte petrecerea de Revelion, lucrurile se complică întrucât….. în privinţa pantalonilor, anul acesta tendinţele sunt extrem de variate, adică de la cei slim, la cei largi cu pense. Şi sacoul îl puteţi alege cu două rânduri de nasturi, sau din catifea… iar pentru cei mai îndrăzneţi se poate opta pentru unul cu imprimeuri. Totul trebuie adaptat la locul în care petreceţi noaptea dintre ani. Nu vom purta carouri în seara de revelion, pentru că este seară, e o petrecere elegantă. Putem purta carouri, de exemplu, dacă mergem la o cabană.
Însă pentru un eveniment elegant, cum e cel de la Palatul Parlamentului, la un hotel de lux sau la un restaurant elegant, atunci vom purta un smoking din catifea, bordeaux, mov, negru, bleumarin, verde închis, reverul din mătase naturală neagră, pantalonii să fie negri din stofă, cămaşa albă. Accesoriile potrivite sunt papion, cravată sau eşarfă ascot. Întotdeauna butoni, pentru că atunci când staţi la masă se ridică mâneca sacoului şi se văd butonii.
”Deşi este un must have al sezonului, maleta nu-şi prea găseşte locul în ţinuta de revelion. Nu mai imitaţi ţinutele italienilor de pe la târgurile importante de modă, nu arată bine. Acelea sunt ţinute de zi. Încercaţi să adaptaţi ţinuta la aspectul fizic, e foarte important (…) Încercaţi să vă adaptaţi şi situaţiei, dacă mă duc undeva elegant mă îmbrac într-un fel, dacă mă duc la club pun jeans, un sacou interesant cum avem aici şi o cămaşă.” consideră stilistul Adina Buzatu
Pentru cei care petrec acasă noaptea dintre ani, sunt invitaţi la super revelionul organizat în sufrageria România TV. ”Când te uiţi la revelionul organizat în sufrageria România TV, trebuie să porţi o ţinută relaxată. Le recomand să poarte o vestă în loc de sacou Puneţi, totuşi, şi o cravată măcar până la 12 noaptea. Chiar dacă faceţi acasă şi fără musafiri, îmbrăcaţi-vă frumos să începeţi anul nou cu eleganţă şi rafinament.” vă sfătuieşte Adina Buzatu
This browser does not support the video element.