Cătălin Măruţă, cu ocazia zilei de Sfântul Nicolae, a organizat o ediţie mai specială a emisiunii "Happy Hour", în care a pus artişti să interpreteze melodii complet diferite faţă de stilul lor, cu care s-au obişnuit.
Astfel, Lupu Rednic a fost rapper, cântând melodia lui Alex Velea, „Minim doi”, Viorica de la Clejani s-a pus în rolul Andrei pentru piesa „Ca la Meteo”, iar Adi Minune a intrat în postura de cântăreţ de muzică populară.
Manelistul a apărut în costum tradiţional, dar ceilalţi invitaţi au sărit imediat cu glume la adresa lui: „La costum tradiţional porţi butoni de aur?”
Adi a gustat glumele şi a declarat, spre amuzamentul tuturor: „În muzica populară trebuie să fii atacat, ca să poţi ieşi învingător”.
Mai mult, Măruţă i-a spus lui Adi să-şi scoată ceasul cu diamante, că nu se asortează ţinutei, iar Minune s-a conformat imediat – „Iartă-mă, nu mi-am dat seama. Poftim, ţine-l tu, ţi-l dăruiesc, la mulţi ani”, i-a spus artistul moderatorului.
Înainte de a cânta, Minune a dezvăluit că are emoţii şi că încearcă „să-şi pună a treia octavă în funcţiune, cum face Andra”.
La finalul momentului artistic, Adi a primit multe laude şi aprecieri.
Viorica de la Clejani, show tare la Happy Hour: a cântat mai ceva ca Andra, cu sânii pe afară!
Urmareste intreaga emisiune pe Voyo.ro
Ana Tepsanu