Adi de la Vâlcea, anunț de ultima oră după ce a aflat că va deveni bunic: ”Ai grijă ce-ți dorești”
Adi de la Vâlcea (51 de ani) se consideră un tată împlinit. Manelistul a aflat că o să devină bunic pentru prima dată, însă nu oricum, ci bunic la puterea a doua. Mădălina, nora manelistului, așteaptă gemeni, veste care i-a umplut inima de mândrie socrului ei.
La finalul lunii august, Adi de la Vâlcea dădea sfoară în țară că urmează să devină bunic. Alexandru, fiul lui, trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Mădălina, femeia care îl va face tătic peste câteva luni, 2021, iar acum urmează să devină părinți pentru prima dată. NU RATA: Câţi lei primeşte un pensionar, după 40 de ani de muncă? Adi de la Vâlcea, revoltat după ce a văzut că este vorba chiar de mătuşa sa
Bucurie fără margini în familia lui Adi de la Vâlcea
În același timp, vestea a venit ca o binecuvântare și pentru viitorii bunici. Adi de la Vâlcea este tare mândru de familia lui, iar vestea că o să devină bunic l-a luat prin surprindere. Manelistul a trăit cele mai frumoase emoții în ziua în care fiul și nora lui i-au dat vesta.
„Oameni buni, vreau să împărtășesc și eu cu voi bucuria asta! Acum două minute, am aflat că voi fi bunic! Sunt fericit de nu mai pot! Vă dau cuvântul meu! Am lacrimi în ochi! Copiii mei m-au anunțat că o să fiu bunic. De când îmi doream… Asta îmi mai doream eu așa. Sunt fericit rău de tot! Dumnezeu e mare”, a mărturisit artistul în videoclipul publicat pe TikTok.
Ei bine, la câteva săptămâni distanță, Adi de la Vâlcea a revenit cu un update. Manelistul le-a sus fanilor de pe Tik Tok faptul că o să devină bunic la puterea a doua. Ce înseamnă asta? Mădălina, nora lui, este însărcinată cu gemeni. Într-o postare pe Tik Tok, artistul a mărturisit că își dorește mulți nepoți, însă nu se aștepta ca dorința să i de îndeplinească atât de repede.
”Știți că vestea pe care o așteptam cel mai mult a venit, și anume că o să fiu bunic. A fost Alex cu Mădălina ca să vadă în câte luni este și ce credeți? Sunt bunic la puterea a doua, are gemeni. Eu le tot cântam „Băiatul meu, dacă poți să ne faci nepoți, să ne faci unul, doi, că nu ai grijă și ți-i creștem noi”. Uite, ai grijă ce îți dorești. Ne-a făcut doi ca să ne fie bine (…) Ce frumos să ai gemeni, să ne ajute Dumnezeu, să fie sănătoși și naștere ușoară. Dumnezeu ne dă bucuriile la timpul lor. Mulțumim, Doamne”, a spus Adi de la Vâlcea, într-un videoclip postat pe TikTok.
This browser does not support the video element.