Mario Iorgulescu a nenorocit o familie! Tatăl victimei: „Copilul meu era aruncat pe jos. După o oră mi s-…”
Tatăl lui Dany Vicol,, bărbatul de 24 de ani care şi-a pierdut viaţa în urma accidentului provocat de Mario Iorgulescu, a povestit calvarul prin care a trecut după ce a aflat că fiul său a murit.
„În noaptea respectivă, eram la serviciu şi la ora 2 şi jumătate, m-au anunţat nişte prieteni. Mi-au spus să vin repede pe Şoseaua Chitilei că Dani a făcut accident. Am intrebat cât de grav, daca e bine si au zis: „Vino repede că nu ştim, poliţia nu ne lasă să vedem ce s-a întâmplat”
La 3 fără câteva minute, am ajuns la locul faptei. Când am ajuns, am mers la ambulanţă, am crezut că e acolo, acolo se strângeau lucruri. Nu era acolo. Prima ambulanţă a plecat cu rănitul, iar pe copilul meu nu-l găseam. Spuneau că e la spital, dar era pe jos, aruncat pe iarbă, la 10 metri de maşina lui. Toţi încercau să mă ducă într-o parte şi alta ca să nu-l văd.
Poliţiştii nu m-au întrebat cine sunt, am spus că sunt tatăl victimei, am întrebat unde e şi mi s-a zis să am răbdare şi să stau liniştit. După aproape o oră, stând în zonă, mă uitam, întrebam, am aflat că el e mort deja. Din momentul acela, nu ştiu ce reacţii am avut, foarte urâte, n-am mai putut să rezist. (CITEȘTE ȘI: SOȚIA LUI DANY VICOL, NEDEZLIPITĂ DE SICRIUL BĂRBATULUI IUBIT. IMAGINI DE LA PRIVEGHIUL TÂNĂRULUI UCIS ÎN ACCIDENTUL PROVOCAT DE MARIO IORGULESCU. VIDEO)
Mario Iorgulescu venea de la Târgovişte cu o viteză aproape de 300 kilometri la oră, în momentul impactului cei care au ajuns primii au zis că acul era blocat la 245 de kilometri la oră. Şoferul se spune ca era băut, drogat. La viteza aia, nu ştiu ce om poate să conducă, decât un om care nu e întreg la minte, probabil.
Fiul meu se apropia de semafor, semaforul era roşu, iar el era în oprire, în apropierea semaforului. În urma lui, la 100 de metri, era o altă maşină care a văzut impactul real, unii din prietenii lui în spate” , a declarat tatăl victimei potrivit adevărul.ro
Primele rezultate de la IML. Ce i-au găsit lui Mario Iorgulescu în sânge, pe lângă alcool
Potrivit noilor date din anchetă, Mario Iorgulescu a ieșit pozitiv la testul privind consumul de cocaină. Medicii legiştii au determinat că tânărul avea și o alcoolemie de 1,96 g/l alcool pur în sânge, relatează Antena 3. Conform celor două probe recoltate după accidentul mortal, acesta avea peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, au declarat surse judiciare pentru Libertatea. Un lucru este clar însă: când va fi audiat, fiul lui Gino Iorgulescu nu va fi acuzat doar de omor din culpă, ci și de conducere sub influența substanțelor interzise și a băuturilor alcoolice. Cea din urmă faptă constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă penală. Băiatul președintelui LPF are deja deschis pe numele său un dosar penal pentru ucidere din culpă. În prezent, el se află la Spitalul Elias, la Terapie Intensivă, în stare de inconștiență, este intubat și ventilat mecanic.