Adevarul despre moartea parintelui Arsenie Boca! Dezvaluim IN PREMIERA documente secrete ale Securitatii: „A fost sau nu otravit?”

De: Cancan
Publicat: 09/02/2015 | 00:00
Legendele spun ca Nicolae si Elena Ceausescu s-ar fi infuriat cumplit si ar fi ordonat asasinarea parintelui Arsenie, dupa ce Sfantul Ardealului le-ar fi prevestit moartea

E un sfant pentru multi dintre romani, cu toate ca Biserica Ortodoxa nu l-a canonizat inca. Despre minunile pe care parintele Arsenie Boca le-a facut in timpul vietii exista un munte de marturii, insa moartea sa a lasat in urma cateva intrebari pentru care nimeni nu a gasit (pana acum) raspunsuri fundamentate pe dovezi solide. Au existat doar raspunsuri speculative, sumare.

•“A evadat sau nu de la Canal prin intrupare divina?”
•“Cine l-a turnat pe Sfantul Ardealului?”
•“I-a prevestit sau nu sfarsitul lui Nicolae Ceausescu?”
•“A fost sau nu otravit de Securitate?”…

La fiecare dintre aceste intrebari, CANCAN DE ODINIOARA raspunde azi, dupa o investigatie jurnalistica, fara precedent!

Documente secrete din arhivele Securitatii au intrat in posesia noastra si vi le prezentam in exclusivitate! Mai mult, marturiile exceptionale ale unui istoric care a cercetat ani in sir dosarul parintelui vin sa stabileasca adevarul despre moartea acestuia.

Multa vreme, a fost propagata ideea potrivit careia Sfantul Ardealului ar fi fost otravit de Securitate, din ordinul dictatorului Nicolae Ceausescu. O nepoata indepartata a parintelui, Zoe Daian, a povestit intr-un interviu acordat agentiei Agerpres ca “Prin anii ’80, Arsenie Boca a fost dus si la Ceausescu, care l-a intrebat: Hai, popo, am auzit ca tu prezici soarta unui om. De mine ce stii? Si Arsenie i-a spus: ntr-o zi de mare sarbatoare veti fi omorati amandoi! Ceausestii nu au crezut si i-au spus maiorului sa-l ia si sa nu-l mai vada„.

Legendele spun ca Nicolae si Elena Ceausescu s-ar fi infuriat cumplit si ar fi ordonat asasinarea parintelui Arsenie, dupa ce Sfantul Ardealului le-ar fi prevestit moartea

In aceeasi nota, in cartea “Viitor cu cap de mort”, autorul Radu Cinamar scrie ca parintele si-ar fi presimtit sfarsitul: „(N.red. – Arsenie Boca) Ne-a marturisit ca nu va mai dura mult timp si va pleca spre imparatia Tatalui Ceresc, dar ca va parasi aceasta lume din cauza unui complot miselesc, al carui scop va fi acela de a-l otravi. Totusi, el nu va impiedica aceasta, deoarece atunci misiunea lui spirituala pe pamant va fi deja terminata!

Pornind pe firul acestor povesti, CANCAN DE ODINIOARA a aflat adevarul necenzurat despre ororile la care Securitatea l-a supus pe Sfantul Ardealului, dar si despre sfarsitul parintelui la varsta de 79 de ani.

In arhiva fostei Securitati exista sase dosare pe numele lui. Primul document de urmarire informativa care il avea in atentie pe Arsenie Boca a fost redactat in 1942 din ordinul maresalului Ion Antonescu, perioada in care era duhovnic la Sambata.

Autoritatile acelei epoci il suspectau ca ar fi tainuit, in curtea manastirii, mai multi legionari, dar acuzatia i-a fost stearsa, dupa ce s-a dovedit ca parintele nu este amestecat in nicio “conspiratie”. Este insa etichetat drept “mistic, un ortodox fanatic”.

Din ordinul maresalului Ion Antonescu, parintele Arsenie intra in 1942 in atentia organelor de securitate ale statului, fiind banuit de legaturi cu Miscarea Legionara

Ulterior, in 1944, dupa ce comunistii ajung la putere, acestia preiau ideea ca parintele ar fi legionar si ii deschid un nou dosar informativ, asa incat Arsenie Boca incepe sa fie filat zi si noapte.

In octombrie 1950, dupa ce pe numele lui se strang mai multe denunturi mincinoase, Sfantul Ardealului este trimis intr-o colonie de munca, la Canal pana in 1952. Imediat, s-a intors la Prislop, dar in ’55 este intemnitat din nou.

In vara lui 1945, Sfantul Ardealului este pentru prima oara arestat de catre autoritatile comuniste

Istoricul si teologul Florian Bichir explica acel moment: “Parintele a fost trimis in arestul Securitatii Timis si internat apoi la Penitenciarul Oradea. A fost eliberat in ’56, dar a fost urmarit pana pe patul de moarte. In 1958, parintele nu a fost caterisit, dar i s-a interzis de catre Episcopia Aradului sa mai poarte reverenda. Se transforma in pictor bisericesc, un pictor bisericesc exceptional, si venea foarte des la Patriarhia Romana in calitate de civil. El umbla in haine civile”.

Istoricul Florian Bichir a cercetat ani in sir arhivele CNSAS, descoperind toate dosarele pe care Securitatea i le-a „fabricat” parintelui Arsenie

Legat de presupusa intalnire pe care Arsenie Boca ar fi avut-o cu Nicolae Ceausescu, cercetatorul Florian Bichir este extrem de transant: “Din documentele pe care le avem noi (n.red. – in arhivele CNSAS) si dosarul sau integral de Securitate nu rezulta ca parintele s-a intalnit cu oameni influenti din randul Partidului Comunist sau cu altcineva. Era o persoana discreta care a refuzat sa colaboreze, spre deosebire de altii, cu Securitatea. Sa nu credeti ca parintele, care era un monument duhovnicesc, putea fi chemat la CC sau de catre vreun potentat al regimului comunist ca sa para un ghicitor in stele. Se stie, intr-adevar, ca era un om care vedea prin tine, vazator cu duhul si care putea sa prevada anumite lucruri. Legendele circula ca i-ar fi spus si lui Ceausescu, ca i-ar fi spus si Elenei Ceausescu, dar, din punct de vedere istoriografic, nu exista astfel de marturii”.

Comunistii il banuiau ca evadase de la Canal prin… “intrupare”!

Pe de alta parte, CANCAN DE ODINIOARA dezvaluie azi IN PREMIERA doua documente exceptionale. E vorba despre o nota informativa din 4 mai 1984 semnata de informatorul Ion Cimpeanu.

Din aceasta reiese ca Securitatea investigase, la un moment dat, daca nu cumva Sfantul Ardealului ar fi evadat de la Canal si ca “ar fi plecat cu duhul” la inmormantarea mamei sale. Erau persoane care afirmau ca l-ar fi vazut pe Arsenie Boca, in carne si oase, conducandu-si mama pe ultimul drum, dar, in acelasi timp, el se afla inchis in colonia de munca de la Canalul Dunare-Marea Neagra.

Istoricul Florian Bichir clarifica si aceasta imprejurare: “Securitatea era interesata de zona asta, paranormala. Desi existau rapoarte ca parintele n-a evadat, erau indoiti si de acest lucru. Suspectau ca, totusi, ceva s-a intamplat. Iar el recunoaste ca a presimtit moartea mamei. Mai multe nu a vrut sa le spuna. >

Asadar, comunistii au dorit pana in ultimul moment sa afle daca a existat, intr-adevar, acest miracol, ca parintele sa plece cu duhul, din trup, de la Canal sa-si ia “Adio!” de la mama sa.

Securitatea il fila zi si noapte pe Sfantul Ardealului, fapt care rezulta din documentele aflate azi in arhiva CNSAS

Nota informativa, pe care o devoalam acum, in exclusivitate, confirma faptul ca informatorul Ion Cimpeanu „l-a tras de limba” pe parinte cu privire la acest episod. “(…) Printre altele, (n.red. – Arsenie Boca) mi-a povestit ca a fost arestat de organele de stat pentru o perioada de un an si trimis la lucrarile Canalului Dunare-Marea Neagra. (…)

Mi-a mai povestit ca in acest timp, cat se afla la canal, a decedat mama sa si se zvonise ca el ar fi evadat de la canal, motiv pentru care organele de stat au cautat sa se convinga daca este adevarat sau nu. In realitate, el nu evadase si se afla la canal. A aratat ca a presimtit ca s-a intamplat ceva acasa, dar nu a stiut pana nu s-a comunicat oficial. (…)

In prezent duce o viata retrasa, nu face si nu primeste vizite si este preocupat de starea sanatatii. (…)

Aducand vorba despre cei care pleaca si raman in Occident, Boca Zian-Valean a aratat ca el nu ar pleca din tara lui pentru nimic in lume, afirmand ca in Occident este un mare haos si pericol si nu ar renunta la linistea pe care o are in tara noastra. 4.VI.1984, Tamplaru Ion (n.red – acesta era numele de cod. In realitate, informatorul se numea Ion Cimpeanu)”.

In urma acestei delatiuni, Securitatea a dispus, la acea ora, ca “informatorul Dobrin”!

Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) are in custodie, la acest moment, sase dosare de urmarire deschise de-a lungul timpului pe numele monahului

Securitatea a “racolat-o” pana si pe ingrijitoarea parintelui!

Astfel, in ianuarie ’85 se decide deschiderea unei noi actiuni de supraveghere informativa a lui Arsenie Boca, iar in jurul parintelui sunt “plantati” trei informatori (!): “Dobrin”, “Florea” si “Tamplaru”. Acestia raportau periodic informatii despre parinte catre seful lor, maiorul de Securitate Constantin Cocarlea, tinandu-l la curent pe ofiter cu privire la orice “miscare” facea Sfantul Ardealului.

Dovada acestui lucru o constituie existenta mai multor “note de informare”. Intr-una dintre acestea, informatorul “Tamplaru” scria in aprilie 1989 ca parintele facuse paralizie faciala si la piciorul stang si suferea de inima.

Ofiterul Cocarlea a vrut sa se convinga personal de cele relatate de “Tamplaru” si a mers acasa la parintele Arsenie Boca, in Sinaia. In urma vizitei, maiorul de Securitate face un raport in care propune ca Sfantul Ardealului sa nu mai fie urmarit intrucat nu mai reprezinta niciun interes.

Arsenie Boca a fost, in mod fals, acuzat de regimul comunist ca ar fi avut legaturi cu Miscarea Legionara

Iata si documentul secret, care pana acum n-a fost dat publicitatii!

Astazi, 28 septembrie 1989, m-am deplasat la domiciliul numitului Boka Zian-Valea din Sinaia, str. Privighetorilor, jud. Prahova, pentru a verifica datele furnizate de f.s. Tamplaru.

Cu acest prilej am constatat ca Boka Zian-Valea este paralizat si imobilizat la pat. Am incercat sa discut cu el, insa cu greu am putut comunica cu el deoarece are o pareza facial si abia se poate percepe ce vrea sa spuna.

Pe de alta parte, fiind suferind cu inima este protejat pentru a nu se expune la eforturi fizice si emotii.

In discutiile purtate cu ingrijitoarea sa, anume Sangeorzan Ioana, aceasta a relatat ca Boka Zian-Valean nu primeste vizite si se afla sub supravegherea ei permanenta. Intrucat aceasta a fost folosita de organele noastre in rezolvarea unor sarcini informative a fost instruita si i-a fost dat in grija numitul Boka Zian-Valean. Ofiter principal, mr. Cocarlea Constantin”.

Din finalul acestui raport (obtinut in exclusivitate de CANCAN DE ODINIOARA) rezulta, asadar, un lucru tulburator: pana si pe patul de moarte, Securitatea inflitrase un “spion” langa parinte, mai exact pe ingrijoarea acestuia!

Istoricul Florian Bichir a publicat, pana in prezent, doua carti-document despre ororile la care Arsenie Boca a fost supus de Securitate

Astfel, pe baza celor constatate de maiorul Cocarlea, in octombrie ’89, Securitatea hotaraste scoaterea din supraveghere a Sfantului Ardealului, totul fiind motivat de faptul ca “In prezent este grav bolnav, imobilizat la pat si nu mai prezinta interes pentru securitatea nationala!

Parintele Dumitru Staniloae spunea despre Arsenie Boca (primul din dreapta in aceasta imagine) ca „e un fenomen unic in istoria monahismului romanesc”

Nici doua luni mai tarziu, parintele Arsenie Boca se stinge din viata si este inmormantat la Manastirea Prislop.

_____________________________________________

CITESTE SI

CANCAN DE ODINIOARA. Amintirile din lagarul nazist il “bantuie” si azi! Ce povesteste Ion Dichiseanu despre “colonia mortii”

CANCAN DE ODINIOARA: Cum a scapat „nemuritorul” Nicolae Ceausescu in doua randuri de la moarte!

Ceausescu, implicat in moartea lui Arsenie Boca? Dictatorul l-a amenintat pe parinte, iar la scurt timp…

_____________________________________________

Viata parintelui in cifre

29 septembrie 1910 – in localitatea Vata de Sus (judetul Hunedoara) s-a nascut intr-o familie de tarani simpli, dar credinciosi, Zian Valean Boca;
-A urmat in satul natal cursurile scolii elementare, iar in 1921, intra la Liceul “Avram Iancu” din Brad;
-Tatal sau era cizmar. “Stiu ca m-a batut o data ca sa nu mai pierd timpul. Cee ace am fagaduit cu lacrimi si nu am uitat pana acum si de multe ori mi-a folosit in viata”, isi amintea parintele despre tatal sau;
-In timpul Teologiei si-a vandut casa parinteasca pentru a-si putea continua studiile;
-In 1939, isi incepe viata de monah la manastirea de la Sambata de Sus, unde, in 1940, a primit numele de Arsenie;

In 1939, studentul de la Teologie, Zian Boca, a imbratisat viata monahala la Sambata de Sus, pentru ca, un an mai tarziu, sa primeasca numele de Arsenie (sursa foto: roncea.ro)

-In 1942, din ordinul maresalului Ion Antonescu, serviciile de informatii de la acea data ii deschid parintelui primul dosar de urmarire, fiind banuit ca are legaturi cu Miscarea Legionara;
-Pana in ’44, cand comunistii au preluat puterea, Arsenie Boca este tinut strict sub supraveghere, fara a fi insa retinut vreodata;
-La mijlocul lunii iulie 1945, Sfantul Ardealului este inchis pentru prima oara, vreme de doua saptamani, de catre autoritatile comunistei;
-In mai 1948, este acuzat ca i-a ajutat cu hrana pe “partizanii” din Muntii Fagarasului;

Aceasta este chilia in care parintele Arsenie si-a inceput viata monahala de la Sambata de Sus

– Atat pentru aceste banuieli, cat si datorita notorietatii sale printre credinciosii crestini, este schingiuit o luna si jumatate, silit sa dea repetate declaratii, fiind apoi eliberat;
-In noiembrie 1948, Mitropolitul Nicolae Balan il stramuta pe parinte de la Sambata la Prislop, unde devine staret;
-In 1949, securistii il descriau pe Arsenie Boca ca fiind “fanatic religios” care, “atribuindu-si rolul de facator de minuni, rapeste pretiosul timp al taranilor chiar de la munca campului cu marsavele lui minciuni, cu care duce in eroare acei tarani naivi”;
-Conform raportului facut de Biroul de Securitate Hateg si inaintat Serviciului Judetean Deva in 4 iulie 1950, parintele Arsenie avea o “atitudine dusmanoasa fata de regim”, ii “instruia” pe calugarii din manasire sa defaime regimul, primea diferite produse “pentru ca vindeca oamenii”, si a adapostit “un calugar timp de 9 luni, care a fost condamnat la 7 ani temnita grea”;

Acesta este unul dintre primele documente pe care „cartitele” comuniste i le-au fabricat Sfantului Ardealului

-In concluzie, Securitatea a reluat falsa teorie ca parintele “a facut parte din Miscarea Legionara” cand era la Sambata si ca, de aceea, ar fi fost mutat la Prislop, asa incat, in octombrie 1950, s-a decis trimiterea lui la Canal;
-Sfantul Ardealului se intoarce acasa, la manastirea Prislop, in 3 aprilie 1952;
– In 1955, parintele este rearestat pentru “omisiune de denunt” si eliberat in ’56;
-In timpul anchetei, parintele a fost interogat pentru unele legaturi cu legionarii amintiti in ancheta din 1948, despre relatiile cu Antonie Plamadeala si Nicolae Bordasiu, Nichifor Crainic, principesa Ileana si unii “profesori legionar”;
-In decembrie 1958, manastirea de la Prislop a fost inchisa, iar in mai 1959, parintelui i se interzice sa mai slujeasca si sa mai poarte reverenda sau rasa calugareasca;

Incepand cu 1958, parintelui Arsenie Boca i-a fost interzis sa mai slujeasca in Biserica si sa poarte reverenda sau rasa calugareasca

-Din acel moment, parintele va fi pana la sfarsitul vietii pictor bisericesc;
-Intre anii 1968 si 1984, realizeaza pictura bisericii din localitatea Draganescu de langa Bucuresti, continuand sa fie supravegheat de catre Securitate;

Intre anii 1968 si 1984, parintele a realizat pictura bisericii din localitatea Draganescu de langa Bucuresti

-In 1984, se retrage la Sinaia;
-28 noiembrie 1989, moare Sfantul Ardealului.

Un sfant se cunoaste abia dupa trecerea timpului. Cu cat se adauga mai multi ani dupa mutarea sa pe lumea cealalta, cu atat va veni lumea spre el mai mult, daca a fost cu adevarat un slujitor al lui Dumnezeu!

* Parintele Arsenie Boca
 

This browser does not support the video element.