Despre Elena Ionescu și Sonny Flame au circulat zvonuri că ar avea mai mult decât o legătură de colegialitate la Survivor România, însă cei doi artiști au pus capăt speculațiilor, în momentul în care au mărturisit că sunt doar colegi și prieteni și nu se pune problema să fie vorba de altceva între ei.
Elena Ionescu a fost una dintre concurentele de la Survivor România în care s-a lovit cel mai mult. Sonny Flame i-a luat partea artistei și așa au ajuns să fie mult mai apropiați în competiția de la Kanal D. Acum, după eliminarea lui Sonny ies la iveală detalii interesante cu privire la legătura dintre cei doi.
Se pare că Elena Ionescu și Sonny Flame se cunosc de câțiva ani, de când au participat la emisiunea Te cunosc de undeva, de la Antena 1. Mai mult, Sonny a mărturisit că vrea să colaboreze din punct de vedere muzical, după terminarea concursului.
”În urmă cu câțiva ani, ambii au fost la emisiunea ”Te cunosc de undeva”, în calitate de concurenți. Am legat de atunci o prietenie! Venind aici în partea a doua a competiției, am avut cu ea subiecte comune și mai puțin cu ceilalți! Acesta este adevărul, nicidecum că ar fi vreo relație între noi, Doamne ferește! Nici nu se pune problema. Poate vom colabora din punct de vedere muzical după Survivor, asta Da, în rest, ce s-a spus despre noi au fost numai mizerii”, a spus Sonny Flame.
„Sunt și eu foarte curios ce o să se întâmple în continuare, s-a dat foarte rău în Elena și a rămas. Personal, eu o văd pe Elena în finală. O văd câștigătoare. Mi-aș dori să ajungă cât mai departe. Este interesant de văzut cum va lucra echipa împotriva ei sau dacă se vor uni, ceea ce mi-e foarte greu să cred” a spus Sonny Flame despre Elena Ionescu, imediat după eliminarea acestuia de la Survivor.