Adevărul despre boala cruntă de care suferă Mirabela Dauer: „Doctorii i-au scos un rinichi, dar i-au mai tăiat şi din alte organe…”

De: Cancan
Publicat: 03/02/2018 | 15:03

Minodora a ajuns pe mâna medicilor pe 29 ianuarie. Ea a fost operată la o clinică privată din Fundeni. Artista a început să se simtă rău imediat după ce s-a întors din Israel, unde a susţinut un concert la începutul lunii ianuarie. La sfatul medicilor, cântăreaţa s-a hotărât să-şi ia inima-n dinţi şi să se opereze. Boala de care suferă Mirabela i-a afectat artistei încă două organe. Drept urmare, după extirparea rinichiului, Mirabelei i s-au tăiat şi porţiuni din zonele afectate.

„Doctorii i-au scos un rinichi, dar i-au mai tăiat şi din alte organe afectate. Momentan este în recuperare, merge într-o direcţie bună. Se află internată într-un spital privat din Fundeni, unde este îngrijită aşa cum trebuie”, au confirmat surse medicale, potrivit click.ro

Mirabela le-a transmis fanilor un mesaj de pe patul de spital

„Dragii mei, nu m-am gândit că e o mare ştire faptul că a trebuit să suport o intervenţie chirurgicală. Da, dragilor, am trecut printr-unul dintre acele momente! De fapt, doctorii au trecut! Vă daţi seama ce se întâmpla dacă nu ieşea bine?! Acum mă relaxez, pentru că urmează o perioadă de recuperare, ceea ce pe mine mă enervează, doar mă ştiţi cât de activă sunt! Şi în plus abia aştept să revin în faţa voastră să vă dăruiesc din sufletul meu, prin cântec. Asta e marea mea bucurie. Ce să facem, în viaţă trecem şi prin clipe mai dificile şi-atunci ne sprijinim pe sentimente adevărate, iar eu am avut tot sprijinul din dragostea voastră, a fanilor mei. Vă iubesc şi vă mulţumesc! Şi ne revedem foarte curând. Vă îmbrăţişez tare, tare”, a scris Mirabela Dauer, pe pagina sa de Facebook.