Adevărul despre afacerea Alexiei Eram! De ce și-a făcut colecție de haine, de fapt

Publicat: 08/11/2024 | 20:42
Foto: Instagram

După despărțirea de Mario Fresh, Alexia Eram o duce din ce în ce mai bine pe plan amoros, dar și pe plan profesional. Fiica Andreei Esca și-a lansat propria colecție de haine și a vorbit în exclusivitate pentru CIAO.RO despre povestea din spatele „Margot”. Iată ce a declarat! 

Alexia Eram radiază din toate punctele de vedere. Șatena pare să nu fie afectată deloc de despărțirea de Mario Fresh, ba dimpotrivă, pare că este mai fericită de când i-a spus „Adio!” artistului. CANCAN.RO v-a dezvăluit tânărul care îi face zilele mai frumoase acum (VEZI AICI), după separare, iar CIAO.RO vă oferă primele detalii despre colecția de haine pe care aceasta și-a lansat-o.

Alexia Eram și-a lansat propria colecție de haine

Alexia a povestit despre noua ei colecție de haine, denumită „Margot”, explicând cum a prins viață această idee. Fiica Andreei Esca a ținut să precizeze că a terminat studiile în modă în Marea Britanie și a avut dintotdeauna dorința de a lansa un brand propriu. Numele „Margot” are o semnificație specială pentru ea, fiind unul de suflet. Acesta este chiar al doilea ei prenume, Alexia Margot, și este inspirat atât de la străbunica sa, Margareta, cât și de la regina Margot. Alegerea numelui are, de asemenea, o notă personală și reflectă dorința de a transmite o imagine de eleganță franțuzească, luxoasă și rafinată, cuvinte care o reprezintă pe vedetă.

Mai mult, prin această colecție, Alexia își dorește ca oamenii care îi poartă hainele să se simtă fericiți și confortabili, iar fiecare detaliu, de la design până la ambalaj și evenimentele viitoare, reflectă creativitatea pe care a pus-o în acest proiect de suflet. 

CITEȘTE ȘI: Alexia Eram și înlocuitorul lui Mario Fresh au ”filmat” totul și au surprins cum… Iubi lui Selly și-a făcut fenta cu 250.000 €!

„În primul rând eu am terminat facultatea de Modă (n.r. în Marea Britanie) și întotdeauna am vrut așa, în subconștientul meu, să am o dată în viață un brand de haine. Numele a venit pentru că mă cheamă Margot, mă cheamă Alexia Margot. Este așa un nume de suflet, un proiect de suflet. Pe străbunica știu că o chema Margareta, numele meu este luat și după ea și după regina Margot. Cumva a fost așa o chestie mai personală și de suflet și mai ales că sună foarte bine Margot, sună a ceva franțuzesc, luxos, rafinat, ceea ce mă și reprezintă.

Am vrut să fac lumea fericită atunci când poartă hainele mele să se simtă bine, confortabil, dar și cu creativitatea pe care o aducem în ceea ce constă packaging-ul și evenimentele pe care o să le avem.”, a declarat Alexia Eram pentru CIAO.RO.

Cui se adresează colecția „Margot”?

Alexia a explicat că brandul ei este creat pentru toți cei care își doresc să se simtă bine și să se exprime prin modă. „Margot” se adresează persoanelor creative și artistice, celor care își exprimă personalitatea prin haine și călătorii, dorind să se regăsească în piesele din colecție.

În prezent, ea a lansat o colecție permanentă cu piese clasice în culori neutre (negru, gri și alb) care include treninguri, pantaloni, pantaloni scurți, tricouri și un hanorac versatil, care poate fi purtat pe ambele fețe.

„Se adresează tuturor oamenilor care vor să fie fericiți. Se adresează persoanelor creative, artistice, care se exprimă prin fashion, care călătoresc, care vor să se transpună prin hainele noastre. Momentan am lansat o colecție permanentă, în negru, gri și alb, niște piese clasice de treninguri, pantaloni, pantaloni scurți, tricou și hanorac – care este double face, adică îl poți purta și pe față și pe dos. Așa că dacă ți l-ai pătat astăzi, poți să îl întorci să îl porți și mâine.”, a mai spus fiica Andreei Esca.

CITEȘTE ȘI: ”Blonda” lui Mario Fresh s-a pozat cu burtica de gravidă! Fanii ei sunt în extaz: „Ce? Nu cred!”