Adevărul a ieșit la iveală! Au apărut vești de ultimă oră despre starea de sănătate a fostului pilot de Formula 1, Michael Schumacher. Jean Todt, directorul companiei Ferrari, este cel care a oferit în mass-media noi informații despre lupta pe care o duce Michael Shumacher în fiecare zi.
Directorul companiei Ferrari spune că Michael Schumacher duce o luptă permanentă pentru a-și îmbunătăți starea de sănătate, iar contactul între el, familie și cei care i-au fost mereu alături este permanent. Jean Todt nu a ascuns faptul că dorește să meargă, alături de Michael Schumacher, la o cursă, solicitând și sprijin necondiționat pentru Corinna, soția fostului pilot de Formula 1.
„Michael se chinuie să îşi îmbunătăţească starea, în fiecare zi şi trebuie să îl ajutăm în această luptă. Trebuie să o sprijinim şi pe soţia lui, Corinna, care este o persoană minunată, care are grijă de familie şi de copii. Suntem în contact permanent cu el şi cu familia sa. (…) Cu toţii respectăm dorinţa lui Schumacher. El nu a vorbit niciodată despre el, nu a arătat niciodată fotografii cu copiii săi. Sper ca, într-o zi, să pot merge cu Michael la o cursă”, a spus Jean Todt.
Jeff Todt, fostul conducător al echipei Ferrari, l-a vizitat pe Schumacher, la clinica pariziană unde acesta se află internat, și a rămas alături de fostul pilot timp de 45 de minute. Fostul pilot german se află sub supravegherea medicului Philippe Menasche, un chirurg cardiac, în vârstă de 69 de ani, care a pus bazele terapiei celulare pentru tratarea afecţiunilor inimii.
Michael Schumacher a suferit un accident de ski în stațiunea Meribel din Alpii Francezi, la data de 29 decembrie 2013, în urma căruia fostul pilot a suferit multiple traume cerebrale grave.