Adevăratul motiv pentru care solistul The Prodigy s-a sinucis! Totul a plecat de la fosta lui soție

De: Cancan
Publicat: 07/03/2019 | 11:50

Lumea muzicală a fost zguduită de vestea morții subite a artistului Keith Flint, solistul trupei The Prodigy. Iar dacă la început s-a vehiculat că acesta suferea de depresie, acum s-a aflat și adevăratul motiv. 

Dezvăluire şocantă despre sinuciderea lui Keith Flint, vocalistul grupului Prodigy. El şi-ar fi luat viaţa deoarece era „distrus de singurătate„, după ce a fost părăsit de actuala soţie, DJ din Japonia.

Keith o elogia adesea pentru că îl salvase din ceea ce el numea „o viaţă dominată de droguri şi alte prostii”. Însă, potrivit presei mondene, cei doi erau acum despărţiţi. Soţia sa a refuzat să se împace şi chiar îi ceruse să vândă casa în care locuiseră împreună. „Keith nu credea că poate merge înainte fără ea„, a spus un cunoscut al artistului.

Cine a fost Keith Flint

Născut în Redbridge, estul Londrei, acesta s-a mutat în Braintree, Essex, pe când era copil și l-a cunoscut pe cofondatorul trupei The Prodigy Liam Howlett la un club de noapte din acest oraș.

Inițial, Flint a fost dansatorul trupei și a debutat ca solist cu piesa „Firestarter”, cu care a devenit celebru la nivel mondial.

Trupa britanică The Prodigy și-a lansat al şaptelea de studio, după o pauză de trei ani, în noiembrie anul trecut, cu titlul „No Tourists”. Materialul discografic era o continuare a albumului „The Day is My Enemy”, lansat în 2015.

În 2015, după lansarea celui de-al şaselea album de studio, „The Day is My Enemy”, în ciuda succesului pe care încă îl înregistrau, după peste 25 de ani de carieră, cei trei britanici luau în calcul pentru prima dată varianta retragerii.

Membrii formaţiei The Prodigy au declarat la momentul respectiv că nu mai vor să lanseze albume de studio, procesul în sine durând prea mult timp, şi că ar prefera să le înlocuiască cu EP-uri.

The Prodigy a fost înfiinţată în 1990, iar primul album, „Experience”, a fost lansat în 1992, fiind urmat de „Music for the Jilted Generation” (1994), „The Fat of the Land” (1997), „Always Outnumbered, Never Outgunned” (2004), „Invaders Must Die” (2009) şi „The Day Is My Enemy” (2015).

Printre piesele care au adus faimă grupului se numără „Voodoo People”, „No good”, „Firestarter”, „Breathe” şi „Smack My Bitch Up”.

Nominalizată la două premii Grammy şi cu vânzări de peste 30 de milioane de albume la nivel mondial, trupa The Prodigy a primit numeroase distincţii, precum două Brit Awards, trei MTV Video Music Awards și cinci MTV Europe Music Awards.