Mircea Lucescu i-a luat pe toți prin surprindere, zilele trecute, după ce a anunțat că se retrage din fotbal. Cunoscutul antrenor a dat vestea după ce a pierdut derby-ul cu Șahtior Donețk (0-1). Se pare că românul s-a răzgândit repede, căci a vorbit despre faptul că negociază revenirea sa la Beșiktaș, unde în prezent este Burak Yilmaz interimar, după ce Senol Gunes a spus adio clubului la începutul lui octombrie. Care ar fi, de fapt, adevăratul motiv pentru care tehnicianul nu vrea să renunțe la fotbal?
Mircea Lucescu (78 de ani) anunța că vrea să se retragă din fotbal, după întreaga viață pe care i-a dedicat-o acestui sport. Marele antrenor român a pierdut derby-ul cu Șahtior Donețk (0-1), iar în conferința de presă susținută după meci, le-a spus tuturor că este timpul să renunțe la cariera lui. Decizia lui i-a șocat pe toți și a stârnit numeroase comentarii. Ei bine, la scurt timp, Mircea Lucescu a anunțat că nu poate renunța la fotbal și că deja negociază revenirea lui la Beșiktaș. Antrenorul român a stat pe banca tehnică a turcilor în perioada iulie 2002 – mai 2004.
Mircea Lucescu a avut o pauză în fotbal de 16 luni, timp în care și-a dorit să revină pe banca tehnică. Răzvan Lucescu povestea că-n acea perioadă, tatăl abia aștepta să revină la marginea terenului. Tot Lucescu Jr. spunea că antrenorul plângea în acele zile și că a fost îndemnat să aleagă Dinamo Kiev.
„Sigur că credeam că tata o să antreneze din nou. Eram cu el toată ziua, plângea, voia să antreneze. A fost acea nevoie de a reveni la viață. I-am zis «du-te, ia o echipă». Nu e ușor să alegi Dinamo Kiev”, mărturisea Răzvan Lucescu, acum ceva vreme, la Digi Sport.
CITEȘTE ȘI: MIRCEA LUCESCU ȘI-A DAT DEMISIA ȘI O PĂRĂSEȘTE PE DINAMO KIEV. LEGENDARUL ANTRENOR SE RETRAGE DIN FOTBAL
Tehnicianul român ajunsese să antreneze prin fiul său, să-l urmărească în timpul meciurilor pe care echipa lui le disputa, lucru care a și pus presiune pe Răzvan Lucescu. „Să vă uitați la el cum e acum față de imagini de acum 7-8 luni. E alt om, e mult mai tânăr. În perioada când nu antrena, ajunsese să trăiască prin mine, să urmărească, era o presiune pe mine. Asta mi-a creat o presiune suplimentară”, mai spunea acesta.