După 16 ani de relație, CRBL și Elena au decis să pună punct mariajului și să divorțeze. Au trecut doar câteva săptămâni de la anunțul oficial, însă abia acum artistul și-a a îndrăznit să vorbească despre motivele care au dus la ruptură.
La începutul lunii aprilie, CRBL și Elena au anunțat public faptul că divorțează după 16 ani de căsătorie. Deși erau văzuți ca fiind un cuplu unit și solid, se pare că cei doi au reușit să mascheze cu succes anumite probleme – probleme care într-un final au ieșit la suprafață. Vestea că cei doi nu mai formează un cuplu a venit la scurt timp de la participarea lor în emisiunea”Powe Couple”, competiție din care au fost eliminați primii.
„Cu inimile împovărate de tristețe, dar în același timp într-un spirit de transparență și respect reciproc, dorim să vă împărtășim o decizie deosebit de dificilă pe care am luat-o împreună. După o perioadă de reflecție profundă, am ajuns la concluzia că este mai bine pentru noi să urmăm drumuri separate în viață. Această hotărâre nu a fost ușoară, dar am decis să o luăm cu gândul la binele nostru individual și, mai ales, la binele Alesiei.
Recunoaștem cu sinceritate toate momentele minunate pe care le-am împărtășit și lecțiile prețioase pe care le-am învățat împreună. În această perioadă de schimbare ne angajăm să menținem un cadru de respect și armonie, cu prioritatea de a asigura un mediu sănătos și echilibrat pentru creșterea și dezvoltarea copilului nostru. Vă rugăm să respectați intimitatea noastră și a copilului nostru în această perioadă sensibilă. Nu vom oferi detalii suplimentare în afara acestui anunț. Vă mulțumim pentru susținerea și înțelegerea voastră în aceste momente dificile. Cu respect și recunoștință, CRBL și Elena”, au transmis cei doi într-un mesaj comun postat pe Instagram.
La nici două luni de la anunțul șoc al divorțului, CRBL a vorbit pentru prima dată despre motivele care au dus la destrămarea căsniciei sale. Invitat în emisiunea lui Cătălin Măruță, artistul a vorbit liber despre pactul pe care l-a avut cu soția sa. Chiar în ziua nunții, în urmă cu 16 ani, cei doi și-a promis să facă tot ceea ce este omenesc pentru ca relația lor să funcționeze – chiar dacă se va întâmpla ca flacăra iubirii dintre ei să se stingă.
Au încercat să treacă peste toate dificultățile și să facă față provocărilor întâmpinate, însă divorțul s-a dovedit a fi cea mai echilibrată și înțeleaptă decizie. CRBL și Elena sunt părinții unei fetițe în vârstă de 13 ani, iar după divorț au decis de comun acord să rămână în relații decente și să se ocupe împreună de creșterea copilei.
„Noi suntem și am fost o familie unită. Am construit niște lucruri extraordinare împreună. Alexia confirmă toată povestea noastră. Noi ne-am promis acum 16 ani, că în momentul în care se va întâmpla să se stingă flacăra aia, să încercăm să o aprindem sau să vedem ce se întâmplă. Nu e un motiv anume. Dar în momentul în care ajungi în punctul ăla și încerci, și faci toate demersurile și vezi că nu mai merge, atunci te pui la masă ca un adult și stai de vorbă despre subiect, și am hotărât amândoi de comun acord să facem acest pas.
Și că poate de acasă nu pare așa, că la noi, în lume, divorțurile sunt doar despre înșelat, bătăi, sau alte lucruri. La noi nu a fost cazul ăsta. Noi nu facem parte din șablonul ăsta. Noi am fost doi oameni care am zis că decât să ajungem într-o zonă în care să ne batem joc de noi, sau de familia noastră mai bine comunicăm și luăm o decizie echilibrată. Știu că sunt foarte mulți care nu ar face lucrul ăsta, cum ar fi părinții noștri, care s-au complăcut în chestia asta. Îmi pare rău că oamenii de acasă citesc și cred tot ce văd, și asta e un circ”, a declarat CRBL.
După ce și-a încheiat socotelile cu fosta soție, CRBL nu a pierdut timpul și a ieșit la ”vânătoare”. Artistul a fost văzut deja în compania unei tinerei domnișoare din Republica Moldova. Potrivit imaginilor surprinse de CANCAN.RO, fostul membru al trupei SIMPLU își petrece timpul liber alături de Olga Guțanu – în vârstă de 23 de ani – fotomodel și fosta finalistă a unui concurs de Miss – organizat în stațiunea Bușteni – în anul 2022. – Vezi AICI imaginile cu cei doi.