Boala fetiței lor i-a dat peste cap! Adevăratul motiv pentru care Connect-R și Misha au divorțat!

De: Cancan
Publicat: 15/08/2018 | 15:35

Connect-R a anunţat oficial că a divorţat de Misha, după numai patru ani de căsnicie. Cei doi cântăreţi se pare că au fost dărâmaţi psihic după ce au aflat de boala fetiţei lor, iar acesta a fost unul dintre motivele despărţirii.

Nu obişnuiesc să împărtăşesc lucruri atât de intime cu nimeni, dar nici să găsesc minciuni tot timpul nu pot. A trecut 1 an şi 3 săptămâni de când am hotărât să rămânem prietenii şi părinţii copilului nostru! Viaţa merge mai departe pentru fiecare dintre noi! Atât am avut de spus! Rog pe toată lumea să nu ne pună întrebări, mulţumim anticipat”. Prin acest mesaj, postat ieri pe reţelele de socializare, şi-a anunţat Connect-R despărţirea definitivă de soţia lui.

Mesajul oficial al celebrului cântăreţ prin care recunoaşte divorţul nu a venit ca un şoc pentru fanii lui, care bănuiau de mai mult timp despărţirea de Misha. Primele zvonuri despre separarea celor doi au apărut chiar anul trecut, însă atunci Ştefan Mihalache (36 de ani), alias Connect-R, a spus că nu este nimic adevărat şi că familia este sacră.

Se pare că boala fiicei lor, acum în vârstă de cinci anişori, i-a dat peste cap, iar problemele au devenit destul de serioase, aşa că pasiunea din cuplu a dispărut, scrie click.ro. Fetiţa a fost diagnosticată cu o boală autoimună, din cauza căreia Misha şi Connect-R au stat mai mult prin spitale. Boala a lăsat şi urme pe chipul ei, căci fetiţa a rămas cu un mic strabism din cauza căruia poartă ochelari. În schimb, soţia lui a fost mai radicală în declaraţii: ”Aş fi ipocrită să spun acum că: «mamă, totul este roz, vai, noi ne iubim cel mai mult de pe planeta asta». S-a pus problema divorţului, pentru că suntem amândoi foarte orgolioşi. Atunci când ne certăm, din orgoliu, putem face diverse lucruri. Nu e vorba de distanţă, ci pur şi simplu e vorba că mai e un nou membru al familiei, pe care trebuie să îl tratezi cu mai multă responsabilitate, cu mai multă atenţie, cu mai multă grijă”, a povestit Misha în primăvara acestui an.