Adevăratul motiv pentru care Brigitte Pastramă a făcut închisoare? Pe cine dă vina acum. „A plecat și m-a băgat la pușcărie”

Publicat: 12/06/2023 | 09:03
Brigitte Pastramă a făcut dezvăluiri dureroase despre trecut / Sursă foto: capturi video

Brigitte Pastramă nu a avut parte, întotdeauna, de o viață roz. În cadrul unui podcast, bruneta a explicat care a fost adevăratul motiv pentru care a făcut închisoare. A stat în spatele gratiilor timp de doi ani! Potrivit mărturisirilor sale, după moartea lui Octavian Sfăt, primul ei soț, Brigitte a avut probleme cu managerul unui club. Nimeni nu s-ar fi gândit că, odată ce va moșteni afacerile fostului partener, lucrurile se vor întoarce împotriva ei! Iată detaliile mai jos, în articol.

Brigitte Pastramă a avut parte de experiențe neplăcute și greu de digerat. În urmă cu mulți ani, bruneta a fost condamnată la doi ani de închisoare cu executare. A ajuns în spatele gratiilor, iar totul a pornit de la problemele cu un manager de club. În cadrul unui podcast, ea a explicat care a fost adevăratul motiv pentru care a ajuns privată de libertate.

Problemele pentru Brigitte au început după ce primul ei soț, Octavian Sfăt, s-a stins din viață. Bărbatul a murit la 38 de ani, în urma unui infarct, care a avut loc cu cinci zile înainte de Crăciun. La vremea aceea, Brigitte avea doar 26 de ani. Însă, după decesul brusc al bărbatului, bruneta avea să moștenească afacerile lui. Aspect care i-a generat o serie de probleme, ajungând chiar la închisoare.

Vezi și BRIGITTE PASTRAMĂ, MĂRTURISIRI CU OCHII ÎN LACRIMI! BRUNETA A VORBIT DESPRE ACTUALA SOȚIE A LUI ILIE NĂSTASE: „A ȘTIUT CE ERA CEL MAI NOCIV”

Brigitte Pastramă: Managerul de la celălalt club mi-a furat un miliard și m-a băgat pe mine la pușcărie”

La trei luni de la moartea bărbatului, Brigitte avea să fie condamnată la închisoare, cu executare. Totul s-a întors împotriva ei, la momentul acela, chiar și în condițiile în care voia, cu orice preț, să se facă dreptate. Problemele au fost generate, potrivit mărturisirilor sale, de managerul unui club. Bruneta nu mai încasase vreun ban prin intermediul respectivului business, după moartea soțului. Atunci, Brigitte a vorbit cu managerul clubului despre acest aspect, propunându-i să se ocupe de inventar. Nu se aștepta pentru nicio clipă să aibă probleme din această cauză.

„Managerii care se ocupau de acele locuri nu au acceptat să aibă o șefă femeie. Primul lucru, a plecat un manager, la trei săptămâni, pentru că el nu a acceptat să primească indicații de la o femeie. Managerul de la celălalt club mi-a furat un miliard și m-a băgat pe mine la pușcărie, pentru recuperare de bani. După ce a furat un miliard, m-a băgat pe mine la pușcărie, adică eu am devenit infractoarea, după ce am fost furată, dar banii nu i-am recuperat”, mărturisea Brigitte.

Citește și BRIGITTE PASTRAMĂ, LA UN PAS DE MOARTE CHIAR ÎN ZIUA NUNȚII. MOMENTELE DE GROAZĂ PRIN CARE A TRECUT BRUNETA: „NE-A TRIMIS O BOMBĂ”

A executat 2 ani de închisoare

Managerul clubului a încasat banii și vindea produse (alcool, de exemplu) în numele firmei pe care Brigitte o moștenise. După ce l-a tras la răspundere în privința încasărilor, managerul a fugit și i-a făcut plângere brunetei. Motiv pentru care a ajuns în vizorul autorităților.

„Eu am făcut pușcărie, deoarece am o plângere de la managerul clubului unde nu am încasat, de când a murit Tavi, niciun ban. El a încasat toți banii, inclusiv băutura, alcoolul cumpărat de la negru, din vamă, și îl vindea în numele firmei pe care am moștenit-o. În momentul în care l-am întrebat de încasări și cât s-a încasat și am vrut să fac inventarul, a fugit și mi-a făcut plângere mie și am ajuns eu, din păgubit, infractoare. (…) Așa am ajuns eu la pușcărie, din cauza managerului de la clubul pe care l-am moștenit. Când l-am întrebat de ce nu am încasări și de ce aduc bani de acasă, a plecat și m-a băgat el la pușcărie”, a mai povestit Brigitte Pastramă.

De altfel, Brigitte a explicat că a fost un „du-te-vino”, în cazul ei. A fost arestată, apoi au eliberat-o. La scurt timp, a fost arestată iar și eliberată. În cele din urmă, a ajuns în spatele gratiilor, executând doi ani.

„Am fost arestată, mi s-a dat drumul, am fost arestată din nou. Mi s-a dat drumul și, după care, a trebuit să mă duc la pușcărie doi ani. Eu de asta am făcut pușcărie, pentru că am fost acuzată că mi-am recuperat 5.000 de euro din banii furați din încasări pe care eu nu le-am văzut niciodată, în clubul pe care îl gestiona unul dintre manageri”, a mai spus Brigitte, în cadrul podcastului În Oglindă.

Sursă foto: capturi video În Oglindă, emisiunea prezentată de Mihai Ghiță