Andreea Raicu și Tudor Chirilă au format unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz-ul românesc. Au fost împreună ani buni și erau văzuți drept partenerii perfecți. Totuși, nimeni nu știa că lucrurile nu-s roz în povestea lor de iubire. La ani buni distanță, vedeta a vorbit despre separarea de celebrul artist.
Andreea Raicu și Tudor Chirilă au trăit o frumoasă poveste de dragoste ani la rând. S-au iubit cu patos și mulți erau invidioși pe relația lor amoroasă. Deși lucrurile păreau bune din exterior, situația nu stătea la fel și-n interior. Aparențele minunate au fost păstrate până la final, când au anunțat că nu mai formează un cuplu. Andreea avea numai cuvinte de laudă, la acea vreme, despre fostul ei partener.
„Tudor este un om foarte complex cu care am trăit foarte multe şi aş avea o mulţime de spus… Este un om extrem de deştept şi extrem de creativ. Un om foarte talentat, cu care nu te plictiseşti niciodată, de la care am învăţat mult şi care m-a motivat. E mai inventiv şi mai priceput decât mine, ştie să facă de toate şi uneori improvizează. Deseori mă aştepta cu masa pusă”, spunea Andreea Raicu, în urmă cu câțiva ani, potrivit viva.
Vedeta de televiziune și celebrul cântăreț nu au oferit niciun detaliu despre separare, la acea vreme. De curând, Andreea Raicu a decis să vorbească despre relația toxică prin care a trecut cu artistul, pentru că și-a dorit să dea un exemplu de așa NU femeilor.
„Am avut o relaţie toxică, lungă, de şapte ani. Nu mai eşti tu, nu mai eşti fericit. Persoana respectivă în loc să te susţină, e împotriva ta…. Eşti veşnic tensionat, îţi pierzi încrederea în tine… Nu e un subiect dificil pentru că am putut să mă uit la ele. Relaţiile dificile pot fi şi la 40 de ani”, a continuat prezentatoarea, notează sursa citată.
Mai mult decât atât, aceasta a dat cărțile pe față și a vorbit și despre partenerul de viață ideal, cu care-și dorește să-și întemeieze o familie.„Îmi doresc să cunosc o persoană care să împărtășească aceleași valori ca acelea care mă conduc pe mine în viață: respect, încredere și corectitudine, un om cu care să pot întemeia o familie, cu tot ceea ce înseamnă ea”, a mai spus Andreea Raicu.