Adela Popescu nu a fost nici astăzi prezentă în emosiunea „Vorbeşte lumea”. În schimb, vedeta a intrat prin telefon pentru a le dezvălui telespectatorilor cu ce probleme se confruntă. Se pare că, din cauza unor stări de rău, blondina şi-a făcut un test pentru a vedea dacă s-a infectat cu coronavirus, iar din nefericire rezultatul a fost pozitiv.
Adela Popescu a anunțat în cadrul emisiunii pe care o prezintă faptul că suferă de COVID-19. După ce a lipsit două zile din platou, vedeta a simţit că este cazul să explice situaţia cu care se confruntă.
Astfel, vedeta a dezvăluit că nu trece prin cea mai fericită perioadă, mai ales acum după ce a născut, iar băieţelul cel mic are nevoie de atenţia sa. Însă, acum este nevoită să stea departe de cei dragi, dar şi de colegii ei timp de două săptămâni de acum încolo.
În acelaşi timă, vedeta a mai declarat că urma să se vaccineze, însă a vrut să mai treacă puţin timp de la naştere.
„M-am simțit rău, așa că am făcut testul covid, care din păcate a ieșit pozitiv. Acum umblu cu mască prin casă, pentru a proteja bebelușul. Ceilalți doi băieți sunt la bunici.
Îmi pare rău că nu sunt acolo cu voi, însă timp de două săptămâni ne vom vedea în această ipostază. Urma să fac vaccinul, dar am așteptat să treacă o perioadă după naștere’, a spus Adela Popescu la Vorbește Lumea.
„Sunt în prima zi, m-au lovit simptomele, ma gândesc la toate variantele, cum să aerisesc, cum să mă descurc cu bebelușul. Aș vrea să te duci la Obor și să-mi cumperi o porție de ceasla?! – sunt strugurii mei preferați‘, i-a zis Adela Popescu lui Șurubel, coprezentator al emisiunii.
Noul sezon al emisiunii „Vorbeşte lumea” a venit și cu schimbări majore. Shurubel și Bogdan Ciudoiu s-au alăturat echipei ”Vorbește lumea” și vor apărea de luni până vineri, de la ora 10.30 în platou, alături de Adela Popescu. Pe pagina sa de Instagram, blondina povestea în urmă cu câteva zile că reuşeşte să ducă la bun sfârşit toate activităţile pe care şi le propune.
Asta pentru că prezentatoarea TV că primește tot ajutorul din partea soțului, a bonei și a celor două bunici ale copiilor.
”M-ați tot întrebat cum mă descurc și trebuie să vă spun că momentan este neașteptat de bine. Ăsta mic îmi face surprize în fiecare zi, la modul că se trezește mereu înainte să plec de acasă și trebuie să-l alăptez, a acceptat biberonul din prima zi, nu i-a plăcut în mod deosebit, dar l-a acceptat. La ceilalți doi s-a întâmplat mai greu asta. Copiii merg la grădiniță, vin la ora patru, deci am și vreo două ore și jumătate de când ajung acasă și până vin ei să îmi revin, de obicei dorm la prânz. Deci, totul este bine”, a spus Adela Popescu pe Instagram.
Sursă foto: Instagram