CANCAN.RO a aflat adevăratul motiv al plecării lui Cătălin Bordea de la XNS. Actorul vrea mai multă adrenalină!

Publicat: 23/11/2021 | 18:00

Adrenalină, asta caută Bordea în fiecare proiect, iar job-ul static din emisiunea moderată de Dan Capatos nu se mai potrivește cu nevoile lui. Așadar, după nouă ani de colaborare cu trustul Intact, actorul a decis să nu-și mai prelungească contractul, care expiră la finalul acestui sezon. CANCAN.RO a aflat, și de această dată, motivul real al despărțirii. Are legătură cu postul rival, Pro TV, dar și cu o nouă emisiune care va fi difuzată de cei din Pache Protopopescu. 

Potrivit surselor CANCAN.RO, Cătălin Bordea a renunțat la contractul din Antenă nu din cauza remunerației, așa cum inițial s-a vehiculat, ci pentru că îi surâde un alt proiect. Unde? La „dușmanul” de moarte al trustului Intact Media, Pro TV.

Se pare că actorul în vârstă de 36 de ani ar avea nevoie de mult mai multă adrenalină decât îi oferea job-ul de la XNS,  astfel că s-ar fi înțeles cu cei din Pache Protopopescu să fie unul dintre concurenții din sezonul următor al show-ului Survivor România.

Cătălin Bordea pleacă la Pro TV/ Sursă foto: Instagram.com

Pe lângă Bordea, alte nume importante din showbiz-ul autohton ar fi în tratative cu șefii trustului. Printre cei care se vor lupta pentru frumoasa sumă de 100.000 de euro se numără Adrian Nartea, actorul din serialul „Vlad”, Otilia Bilionera și Marian Drăgulescu, care au mai participat și la alte reality-show-uri precum „Ferma Vedetelor” sau „Asia Express”, dar și Dorian Popa, Ionuț Iftimoaie, Alex Velea sau Antonia.

(CITEȘTE ȘI: VREI SĂ TE ÎNSCRII LA ”SURVIVOR ROMÂNIA 2022”?! IATĂ LA CE ÎNTREBĂRI TREBUIE SĂ RĂSPUNZI)

PRO TV a „furat” Survivor România de la Kanal D

Se pare că formatul-fenomen al acestui an le-a făcut cu ochiul cehilor de la Pro TV, iar audiențele colosale pe care le-au înregistrat cei de la Kanal D i-au determinat să se așeze la masa negocierilor. Zis și făcut! Potrivit informațiilor obținute de CANCAN.RO, se pare că noul proprietar al trustului ce-și are sediul în Pache Protopopescu,  Ladislav Bartonicek, a negociat, la sânge, cu casa de producție ce deține acest format.

Cehii au pus pe masă următoarea ofertă: cumpără formatul pentru mai multe țări, printre care Cehia și Serbia, dar cu o singură condiție, „Survivor România” să fie inclus în acest pachet. Deși, inițial, reprezentanții casei de producție nu au fost de acord să cedeze emisia și pentru România, ulterior s-au răzgândit și au bătut palma.

Regulile show-ului  ”Survivor”

Regulile „Survivor” sunt clare: concurenții sunt împărțiți în două triburi care luptă zi de zi în provocări pentru imunitate și alte avantaje. După fiecare luptă pentru imunitate, o echipă se vede nevoită să-și elimine unul dintre membri. Este o competiție dificilă în care există un singur „supraviețuitor”: cel care pleacă acasă cu titlul și marele premiu de 100.000 de euro:

”Oamenii ar trebui, în primul rând, să-și facă un examen de conștiință fizic și spiritual, până să facă partea practică – să completeze formularul de înscriere. Ei trebuie să știe că vor să ajungă acolo și că totemul de imunitate e ceea ce își vor dori mai mult decât orice pe lumea asta.

Traseele sunt extrem de solicitante, competiția este pe bune, reală: alergare, anduranță, determinare, focus. Asta este Survivor: mai vine o zi, mai vine o luptă”, spune Daniel Pavel, prezentatorul show-ului.

(VEZI ȘI: SURPRIZĂ URIAȘĂ! CE VEDETE PARTICIPĂ LA SURVIVOR ROMÂNIA DE LA PRO TV)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Sursă foto: Instagram.com

Delina Filip
Absolventă a "Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării" București. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a lucrat în cele mai importante trusturi de presă din România. S-a alăturat echipei CANCAN.RO în anul 2020, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. citește mai mult