Adelina Pestrițu este una dintre cele mai în vogă vedete de la noi, la 34 de ani bruneta este împlinită pe toate planurile: face bani frumoși din tot felul de contracte și are un soț iubitor și o fetiță superbă.
Însă, dacă acum viața Adelinei este așezată și echilibrată, se pare că în trecut eu existat și lucruri de care nu îți amintește cu plăcere.
Adelina Pestrițu a ajuns, la un moment dat, subiect de discuție în emisiunea „Bravo, ai stil! Celebrities”. Raluca Tănase, jumătatea trupei ”Bambi”, a vorbit, pe vremea când era în emisiune, despre o întâmplare mai puțin fericită din viața sa. Artista a declarat atunci, că povestea unei concurente i-a adus aminte vedetei ca și ea a trecut printr-un astfel de episod.
„Am trecut prin acest episod. Nu i-am prins chiar în pat. Prietena mea s-a combinat cu actual, atunci, al meu. Nu i-am prins în fapt, dar i-am prins că sunt împreună. Ieșeam împreună. Nu mai contează, că a trecut”, a spus Raluca.
Interpreta a evitat să spună despre cine este vorba, dar Andreea Tonciu nu s-a putut abține. Vedeta a fost provocată de Cătălin Botezatu și așa a făcut marea dezvăluire.
„A, știu despre cine e vorba. De Adelina Pestrițu.”, a spus Andreea Tonciu, potrivit Substantial.ro.
@diana.blogger #viral #foryoupage #chisinaumoldova #bucuresti #romania?? #andreeatonciu #bucurestiromania?? ♬ sunet original – Tik Toker Diana
Sursa foto: Instagram