Adelina Pestrițu a fost criticată de câțiva dintre urmăritorii săi care au acuzat-o că și-a modificat în Photoshop o fotografie sexy în care apare în lenjerie intimă. Replica fostei prezentatoare de la Kanal D nu a întârziat să apară. Însă, cu toate astea discuțiile pe acest subiect au continuat și, la un moment dat, a intervenit și Alina Ceușan.
În vârstă de 33 de ani, Adelina Pestrițu i-a pus pe jar pe cei mai aprigi critici ai săi, după ce a publicat pe Instagram o poză în care poartă lenjerie intimă neagră și stă jos, în fața unei oglinzi. Unii dintre internauți consideră că imaginea a fost photoshopată de carismatica brunetă, iar câțiva chiar i-au atras atenția în acest sens.
“Ți-ai lungit atât de mult picioarele în Photoshop, încât zici că porți 47 la papucul stâng…” este mesajul publicat de Gabriela O.
Nu a trecut prea mult timp, iar fosta prezentatoare de la Kanal D i-a răspuns: “În loc să fii mama haterilor, mai bine te uiți bine cum țin piciorul și din ce unghi este poza, iar dacă, în continuare e greu pentru tine, încearca să stai în această poziție și să îți faci poza, ca să vezi «efectul»”.
Desigur, discuția pe acest subiect a continuat și celor două li s-au alăturat și alte persoane. La un moment dat, Alina Ceușan a intervenit și ea. Fosta concurentă de la “Asia Express” a scris: “Gabriela, se numește pespectivă ???e din poziție”, după cum puteți vedea în galeria foto a articolului.
Descoperă și: Adelina Pestrițu și-a făcut un nou tatuaj. Ce legătură are cu soțul vedetei, Virgil Șteblea | FOTO
“De multe ori iti trimit ceva la direct pentru că așa simnt eu in acel moment dar de data asta trebuie sa iti scriu aici. Te urmaresc de cand erai la inceput se cariera mi-ai fost mereu draga. Intodeauna cu zambetul pe buze frumoasa radiezi de frumusete. Simplitatea ta Este eleganta ta. Ai o frumusete naturala ai Ceva ce este doar al tau. Te iubesc maximum te urmaresc in fiecare zi. Tunsoarea ta este superba pentru că esti făcută sa iti stea bine cu orice. Orice pui pe tine esti maxim de frumoasa. Esti un om bun o persoană care este imediat disponibil si asa se vede din modul cum vorbesti cum te comporți. Te ador maxim…❤️❤️” este unul dintre mesajele pozitive primite de Adelina Pestrițu. Gândurile senine pentru vedetă au fost mult mai multe în comparație cu cele negative.
A mai rămas mai puțin de o lună până când fosta prezentatoare de la Kanal D și soțul ei, Virgil Șteblea, vor aniversa un an de la cununia religioasă. Iar în urmă cu câteva ore bune, Adelina Pestrițu și-a provocat fanii la o serie de întrebări despre nunta lor, iar ea a făcut o mulțime de dezvăluiri după cum se observă în galeria foto a articolului. Printre imaginile de colecție publicate se numără și unele cu părinții săi și nașii de cununie.