Adelina Pestrițu este una dintre cele mai apreciate vedete de la noi, dar și unul dintre cei mai buni influenceri. Iubită de toată lumea și urmărită de aproape 1,5 milioane de utilizatori pe Instagram, bruneta se bucură din plin de tot ceea ce îi oferă atât viața profesională, cât și cea personală.
Adelina Pestrițu, unul dintre cei mai apreciați influenceri de la noi a devenit mămică pe 3 august 2018, iar de atunci i s-a schimbat viața radical. Aflată în autoizolare de mai bine de o lună, frumoasa brunetă le-a făcut fanilor săi o mărturisire neașteptată!
Pe contul ei de Instagram, Adelina Pestrițu a postat o fotografie cu ea și cu Virgil, soțul ei, făcută în timp ce era însărcinată cu Zenaida, fetița ei. Mai mult, descrierea fotografiei nu mai are nevoie de cuvinte!
„Îmi provoc soțul să ieșim așa din izolare” (adică…viitori părinți, n.r.). Mai mult, răspunsul lui Virgil nu a întârziat să apară, iar soțul Adelinei Pestrițu le-a arătat tuturor că îi surâde ideea. „Provocare acceptată” a fost răspunsul acestuia, vizavi de descrierea Adelinei.
Văzând acestea, fanii Adelinei Pestrițu au fost în extaz și chiar s-au bucurat enorm atunci când au constatat că vedeta își dorește și al doilea copil. Chiar dacă Adelina și soțul ei se află în izolare, cei doi nu au timp să se plictisească și își dedică tot timpul fetiței lor, dar și numeroaselor activități care îi relaxează: gătesc împreună, joacă diverse jocuri și se bucură din plin de aceste momente de respiro și de evadare din nebunia cotidiană.