Adelina Pestriţu a trăit o experienţă traumatizantă, chiar cu busuiocul sub cap.
Una dintre cele mai cunoscute tradiţii, cea de Bobotează presupune ca fetele nemăritate să îşi pună busuioc sub pernă şi să viseze bărbatul ce le e ursit.
Dar nu mereu funcţionează lucrurile.
„Acum vreo doi ani, o prietenă mi-a spus că dacă îmi pun busuioc sub pernă, îmi voi visa alesul. Ce-i drept, am încercat, dar atunci am visat un indian cu pene pe cap. M-am speriat atât de tare, încât am zis că dacă un indian este cel care mi-e sortit, mai bine să nu mai ştiu nimic. De atunci am renunţat să mai cred în aceste mituri”, a spus Adelina pentru Ring.