Adela Popescu, Radu Vâlcan, Smiley, Gina Pistol, Irina și Răzvan Fodor se pregătesc să dea lovitura chiar la malul Mării Negre. Vedetele au de gând să-și unească forțele pentru a face bani frumoși. Au pus totul cap la cap și au achiziționat un complex în stațiunea Vama Veche, care va avea 14 camere. Aceștia au oferit și primele detalii despre proiectul ce urmează să le umple conturile cu sume frumoase!
Trei familii cunoscute în showbizul de la noi s-au gândit cum să investească într-un loc pe care să-l numească „acasă” atunci când se întâlnesc. Adela Popescu, Radu Vâlcan, Smiley, Gina Pistol, Irina și Răzvan Fodor sunt îndrăgostiți de Marea Neagră și oricând au ocazia, aceștia dau o fugă pe litoral. Așa s-au gândit să facă o echipă și să cumpere un complex cu 14 camere, în care să investească o anumită sumă, apoi să-l închirieze și turiștilor. S-au pus bine pe treabă, pentru că-și doresc ca totul să fie gata la 1 mai 2024, când va fi și inaugurarea.
„Cele mai frumoase vacanțe, aici le-am făcut. În gașca noastră de prieteni, s-a aflat despre posibilitatea de a achiziționa acest spațiu, pe care eu deja îl știam și deja îmi plăcea. Există, e foarte drăgut hotelașul ăsta. Am vrut să facem ceva drăguț, așa cum ne-ar plăcea nouă. Au fost foarte drăguțe întâlnirile, pentru că noi nu suntem oameni de afaceri, suntem artiști. Noi ne-am făcut, de fapt, casa noastră”, a povestit Adela Popescu, notează Playtech.
Smiley s-a arătat încântat de investiția făcută și a postat deja câteva imagini de la întâlnirile pe care le-a avut cu gașca. Artistul s-a întâlnit cu amicii investitori și au făcut planul de bătaie. Cântărețul a ținut să le spună și oamenilor care-l urmăresc în mediul online, că urmează ca locația lor să fie gata în curând. A postat și primele imagini din interiorul complexului, care se anunță a fi o bombă imobiliară pe piața de pe litoral. Deja o mulțime de turiști au de gând să-și facă rezervări pentru sezonul estival care vine.
„Cum stăteam aici la piscină, mi-am dat seama că am uitat să vă spun că la vară vom face același lucru la @zen_vama_veche unde, împreună cu gașca, lucrăm de zor să facem un loc pentru prieteni. E o vilă mică, de 14 camere, perfectă pentru prietenii și familiile care vor să stea împreună la mare. Va fi un loc cool pe care îl reamenajăm așa cum ne place nouă. Fotografiile sunt despre cum va fi de la 1 mai, momentan e un mic șantier. Ne veți găsi și pe noi acolo, mai cântam, mai gătim, mai stăm împreună! Hai și!”, a scris și Smiley, pe Instagram.