Adela Popescu a trecut printr-o perioadă foarte grea, pentru că a rămas singură cu băiețelul ei și al lui Radu Vâlcan. Partenerul ei de viață i-a spus că o ”părăsește” pentru câteva săptămâni, desigur, în interes profesional. Radu a fost nevoit să stea în Thailanda, unde prezintă show-ul ”Insula Iubirii”. Adela Popescu și-a deschis inima pe blogul ei și a povestit cât de greu îi este fără Radu!
Adela Popescu a mărturisit pe blogul ei că nu i-a fost ușor fără Radu, dar a vorbit mereu cu el și dorul i s-a mai alinat pentru că a stat mereu cu băiețelul lor, Alexandru.
“Când am aflat că Radu va pleca în Thailanda pentru o perioadă mai lungă decât de obicei am simțit cum cade cerul pe mine.
Dincolo de dorul nemăsurat pe care îl testasem și în anii trecuți, nu știam cum mă voi descurca fără momentele noastre în trei de care devenisem dependentă. Îmi creau un sentiment de securitate atât de necesar în viața noastră zbuciumată și haotică. Eu sunt genul de om ce se “sprijină” pe cafeaua de dimineață, pancake-ul din weekend, înghețata și serialul de la culcare, paharul de vin de pe terasă, prânzul de după emisiune cu colegii etc.
Toate îmi servesc drept ancore.
Și…ce s-o mai dăm cotită, îmi și place să mănânc. ?” a mărturisit Adela Popescu
Adela Popescu și-a continuat firul poveștii pentru cititorii ei.
”Una peste alta, asta era situația, trebuia să mergem mai departe.
Sunt teribil de norocoasă avându-i pe ai mei părinți aproape de noi, e drept, așadar grija celui mic în orele în care sunt la emisiune sau în vreo întâlnire, plus siguranța din timpul nopții, sunt îndeplinite cu succes de ei, totusi…ce să fac cu mine fără el?
Mă simțeam că după o despărțire, atunci când, dincolo de durerea pierderii omului drag, cel mai tare te marchează schimbarea stilului de viață cu care erai atât de obișnuit.
Dar fire optimistă cum mă găsesc am luat perioada aceasta că pe un proiect. Ce am de făcut? Cât? Când?”, a scris Adela Popescu.