Adela Popescu și-a aniversat mama și i-a transmis un mesaj emoționant pe Facebook. Prezentatoarea de la „Vorbește lumea” i-a spus celei care i-a dat viață cât de mult o iubește.
„Mama mea, cât de mult te iubesc, tu nici nu bănuiești. Știu doar gândurile mele din fiecare seară înainte de culcare. La mulți ani împliniți alături de noi toți! ❤️”, a scris Adela Popescu pe Facebook. Actrița a postat și o fotografie cu ea când era mică, în care apare alături de părinții ei. Adela Popescu a moștenit trăsăturile de la mama ei, după cum se poate observa în imagina de colecție postată de vedetă. (Citește și Adela Popescu, în lacrimi când a primit cel mai frumos cadou de ziua ei. Radu Vâlcan i-a fost alături)
Adela Popescu este și ea o mămică împlinită. Actrița și Radu Vâlcan au un băiețel pe nume Alexandru. Vedeta este însărcinată tot cu un băiețel și este extrem de fericită. Adela Popescu a dezvăluit pe blogul său cum a dat vestea cea mare întregii sale familii. Momentul a fost unul special şi a avut loc chiar de ziua lui Alexandru.
„Când am aflat că sunt însărcinată pentru a două oară am ridicat ochii spre cer şi am spus: Doamne, dacă va fi fetiţă, vom fi foarte fericiţi. Dacă va fi băiat, vom fi de asemenea foarte fericiţi, dar înseamnă că vei vrea să avem trei. Şi a vrut. ? Vestea am dat-o familiei chiar de ziua lui Alexandru (…)
Înainte de momentul tortului ne-am schimbat toţi patru în tricouri inscripţionate cu mesaje menite să înglobeze toate trăirile noastre legate de venirea pe lume a celui mai nou membru. Surprindere, lacrimi de fericire, panică, extaz, panică din nou, dar şi o linişte ce vine din siguranţa că frăţiorul lui Alexandru va aduce, odată cu venirea lui pe lume, şi mai multă fericire în familia noastră. Micuţule, avem un tricou şi pentru tine! Te aşteptăm!”, a scris Adela Poescu pe blogul său. (Vezi aici Adela Popescu, însărcinată în șapte luni, a ajuns la medic. Ce-a aflat în cabinetul specialistului)