Adela Popescu, însărcinată cu al treilea copil. Vedeta e în culmea fericirii: „Ne împlinește viața de familie”

Publicat: 08/01/2021 | 12:28

 

Adela Popescu este însărcinată cu al treilea copil. Vedeta a făcut primele declarații despre acest moment important, dar și despre cum au primit ea și Radu Vâlcan această veste. 

Prezentatoarea TV a confirmat în timpul emisiunii pe care o prezintă, „Vorbește lumea”, că este însărcinată pentru a treia oară.

„Producătoarea emisiunii mi-a spus „cred că ești gravidă”. E lumina aia aparte. Noi ne doream mult acest copil, nu la modul că urmăream ovulația, dar îl doream. E ceva ce nu pot să explic, e o dorință a noastră, ne împlinește viața de familie. prietenii s-au gândit la cheltuieli și soțul a început să se gândească la o mașină mai mare. Ne-am gândit cât costă grădinițele pe luni” , a transmis Adela Popescu în cadrul emisiunii „Vorbește lumea”.

Imediat cum a dat vestea cea mare, fratele vedetei a intrat în direct și a făcut o declarație emoționantă.

Felicitări, o veste grozavă pentru noi toti. Sunt invidios, ești cea mai mică dintre noi și ești cea mai vrednică”.

VEZI ȘI: ” MOTIVUL PENTRU CARE CARMEN ȘERBAN NU VREA SĂ AJUNGĂ ÎN FAȚA ALTARULUI: „NU SUNT DE LUNGĂ DURATĂ”

Ce spunea Radu Vâlcan despre al treilea copil

În urmă cu ceva timp, Radu Vâlcan afirma că atât el cât și Adela se gândesc și la al treilea copil. Sunt extrem de fericiți alături de Alexandru și Andrei, dar dacă ar avea  o fetiță familia lor ar fi completă din toate punctele de vedere.

„Da, ne dorim (n.red. o fetiţă), să fim sănătoşi şi cred că această viaţă pe care am descoperit-o împreună cu copiii este ceva absolut extraordinar şi nu concepem viaţa altfel. Să fim sănătoşi şi vedem ce va fi’, a spus Radu Vâlcan, la Antena Stars, cu ceva timp în urmă.

Lora o va înlocui pe Adela Popescu la emisiune

După ce a anunțat că este însărcinată, Adela a mai făcut o declarație, Lora va fi cea care îi va ține locul la emisiune.

 

” Pentru că este o perioadă destul de dificilă, am hotărât să mă retrag. A fost o decizie foarte greu de luat, m-am gândit foarte mult la ce e de făcut. Pentru că avem aproape familia, părinții care sunt mai expuși și sunt în grupa de risc. Cred că este un risc pe care nu trebuie să mi-l asum. Ce am în burtică e mult mai important și pot să renunț la cel mai frumos loc de muncă pe care-l am. ” , a mai spus Adela.

CITEȘTE ȘI: ” VIORICA DE LA CLEJANI, PE URMELE MARGHERITEI? ARTISTA VREA SĂ TREACĂ PRAGUL MEDICILOR ESTETICIENI

Delina Filip
Absolventă a "Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării" București. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a lucrat în cele mai importante trusturi de presă din România. S-a alăturat echipei CANCAN.RO în anul 2020, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. citește mai mult