Adela Popescu, criticată din cauza aparițiilor de la Vorbește lumea. Reacția neașteptată a prezentatoarei de la PRO TV
Adela Popescua fost criticată pentru aparițiile sale în emisiunea ”Vorbește lumea”, show-ul pe care îl realizează alături de Bogdan Ciudoiu și Shurubel.
Adela Popescu este fericită să fie la cârma emisiunii Vorbește lumea, fiind recunoscătoare pentru meseria pe care o are de câțiva ani după ce a renunțat la telenovele și la aparițiile pe scenă. Însă, nu toată lumea o place pe soția lui Radu Vâlcan, Adela primind un mesaj cel pușin ciudat de la un internaut.
„Adela, îmi pare rău să-ți spun, dar să știi că ești foarte frumoasă, poate și deșteaptă, nu știu, să știi că emisiunea pe care o moderezi nu o urmăresc, motivul principal fiind tu. Există o contradicție între ceea ce ești și ceea ce vrei să pari”, este mesajul primit de vedetă de la unurmărito de pe Instagram, după ce a distribuit o serie de imagini de la filmările de la Pro TV.
Pe de altă parte au existat și persoane care i-au spus că este frumoasă și autentică. În general, Adela Popescu primește mesaje plăcute și numeroase aprecieri de la cei care o urmăresc pe rețelele de socializare.
Nu este prima dată când Adela Popescu este criticată
În urmă cu câteva săptămâni, Adela a participat la petrecerea de botez a fiului Andreei Ibacka și al lui Cabral. Prezentatoarea a ales să poarte un sacou destul de larg, o pereche pantaloni scurți cu sclipici și o bluză simplă, de culoare albă. Însă, fanii numerosși pe care Adela Popescu îi are în mediul online au criticat-o vehement pentru ţinuta aleasă.
După ce veninul a curs pe rețelele de socializare, criticând ținuta ”mult prea largă”, Adela le-a răspuns fanii răutăcioși. ”Ca să vedeți că aveam ceva pe sub sacou.”, scria Adela Popescu în mediul online.
CITEȘTE ȘI: ADELA POPESCU ȘI RADU VÂLCAN, AGRESAȚI ÎN TRAFIC. REACȚIA NEAȘTEPTATĂ A PREZENTATORULUI DE LA ANTENA 1
Sursa foto: Facebook