Adela Popescu, contrariata ca unele prietene nu cred in veridicitatea relatiei ei: „Si acum sunt intrebata: ‘Tu chiar esti cu Radu Valcan?’ „

Voiai sa fii cantareata, dar ai devenit actrita.

Asa am pornit. Imi placea sa cant si sa merg la festivaluri, pentru ca reprezentau o evadare din Susani (n.n. comuna natala, situata in judetul Valcea, la 30 de km de Dragasani). Din linistea aia in care nu prinzi decat TVR 1 si Radio Romania, am plecat la primul festival din viata mea, la Onesti, unde am si luat premiul intai. Imi amintesc ca cei din juriu se intrebau cine e ciudata asta, pentru ca am cantat fara negativ (n.n. fara acompaniament orchestral inregistrat pe banda) „Mocirita cu trifoi”.

Deci ai inceput cu muzica populara. De unde prindeai cantecele?

Le ascultam la radio. Taica-miu are si un ansamblu de dansuri populare la Susani, am facut si dansuri populare, iar cei doi frati ai mei au cantat toata copilaria la toate instrumentele posibile. Eu imi doream foarte mult sa ies din Susani. Munceam o saptamana ca sa ma ia frate-miu cu el la meditatii, la Dragasani… Imi facuse un tabel cu buline negre si albe si, daca aveam mai multe albe, ma lua cu el. Sa-ti explic: daca il punea maica-mea sa faca nu stiu ce in gradina, el ma punea pe mine, daca il trimitea cu vaca, ma duceam eu. Si asa obtineam bilele albe. Era la liceu, la Dragasani, si era un fel de vedetuta. (rade)

Aveai 13 ani cand te-ai mutat la Bucuresti. Ti-a fost greu sa te adaptezi?

Nu-mi dau seama, dar imi placea foarte mult sa vin la Bucuresti, la matusa mea. Pentru un copil care locuieste la tara, amintirile legate de venirea la Bucuresti erau cele mai frumoase din lume. La noi, la Susani, ai o rata dimineata la 8 si una la 18. Nu exista variante sa pleci foarte des. Sa mergi la Bucuresti era supremul. La un moment dat, ai mei s-au gandit ca, daca ma trimit sa fac liceul la Dragasani sau la Valcea, m-ar compromite intr-un fel, ei deja ma vedeau ca infloream, ca-mi placea sa cant. Inchipuieste-ti ca ma trezeam in fiecare dimineata la 5 si ma duceam la clubul de muzica din Dragasani, singura, cu autobuzul, sa fac pian. Eu asta voiam sa fac, nu ca ma obligau parintii. Lor le-a fost clar, si atunci s-au hotarat sa ma mute la o scoala in Bucuresti. Am locuit la matusa mea. Mutarea s-a sincronizat foarte bine si cu perioada in care Mihai Constantinescu a inceput sa-mi compuna melodii.

Cum ai ajuns la Mihai?

Am cantat la un spectacol la Navodari. I-a placut atat de mult de mine, ca mi-a zis: „mai, fetita, trebuie sa ne ocupam”. Cred ca aveam 10 ani. Si a inceput sa-mi compuna melodii, ma chema la diferite emisiuni. Cu el am mancat prima oara la un restaurant… nu stiam sa comand decat snitel si cartofi prajiti. Apoi, am participat la Mamaia. Am mintit ca am 15 ani, desi aveam 14, ca sa intru in concurs. Atunci am cunoscut-o si pe Elena Gheorghe, fosta solista de la Mandinga, am incercat noi sa facem o trupa, am si cantat o vreme impreuna. Am ramas bune prietene, cu vizite pe la ea, pe la Clinceni, si pe la mine, pe la Susani. Eram la Liceul „Dinu Lipatti”, cand am luat prima oara un casting, la „In familie”, la Prima. Abia apoi a urmat „Numai iubirea”. Dar sa revenim la integrarea mea in Bucuresti. M-am dus direct la o scoala din Cotroceni. Unchiului meu, cadru militar, i-a fost usor sa-mi faca o recomandare, a venit si Mihai care mi-a pus o vorba buna, am dat niste probe pe care le-am luat, pentru ca eu chiar invatam bine. Si am intrat. Numai ca ai mei colegi veneau la scoala cu soferul… Iar ai mei aveau un Walburg… Diriginta mi-a zis atunci sa nu carecumva sa spun ca sunt de la tara. Adica mi-a dezvoltat un complex inutil. Mi-a spus ca acei copii nu vor intelege si ca mai bine nu spun. Numai ca, intre timp, eu mai apaream la televizor cu Mihai, castigasem si niste festivaluri, eram imbracata altfel, pentru ca hainele pe care le faceam la croitoreasa nu le mai gaseai nicaieri, si am devenit un fel de vedetuta a scolii asa, din senin.

Asadar de mica iti faceai hainele.

Toata copilaria mi-am facut hainute. Sa-mi fac rochiile pentru festivaluri, cu maica-mea, era cea mai mare placere. Acum de-aia le fac, pentru ca nu am timp sa mi le cumpar. Iar pentru evenimente, iti trebuie niste tinute mai speciale. Pentru ca cea mai mare parte a timpului sunt in Buftea si cum acolo este un atelier serios de croitorie, in pauza de masa pot sa aleg intre sa mananc, sa dorm sau sa merg la croitorie. De cele mai multe ori ma duc la croitorie. Imi aleg din depozit materialele, le explic fetelor ce si cu si… am ajuns sa facem rochitele prin telefon.

Ai apucat-o foarte serios pe drumul actoriei. Mai vrei sa te desfasori si in muzica?

Sunt sentimente diferite complet. Pe partea de actorie am avut cele mai mari satisfactii, in sensul ca lucrurile au fost vizibile, ca am fost prin tara si veneau zeci de mii de oameni sa ne vada. Cu telenovelele am inceput sa castig bani si sa-mi permit sa nu mai mergem cu un Walburg nici eu, nici parintii mei. In muzica e genul ala de placere pe care o ai imediat ce faci un act artistic. Canti si primesti aplauze… Cu actoria a venit de la sine, pur si simplu, a fost un drum care mi s-a aratat si lucruri care s-au legat. Nu a inceput dintr-o pasiune, ci pentru ca imi doream foarte mult sa fac ceva. Am venit in Bucuresti si ai mei se chinuiau foarte mult cu trei copii, unul la Academia de Politie, altul la ASE, eu la matusa mea, care ne-a si ajutat foarte mult. Dar era complicat. Si atunci am vrut sa fac ceva, sa muncesc.

Cand ai castigat primii tai bani?

La Festivalul de la Onesti, 2 milioane de lei, cu care i-am cumparat mamei mele o pereche de pantofi. Si mi-au mai ramas si mie niste bani, pe care cred ca i-am pus deoparte pentru urmatorul festival. Maica-mea, uneori, cand citeste lucrurile pe care le spun, imi zice: „mama, ma intristeaza ce spui, dai senzatia ca ai avut o copilarie nefericita”, si ii zic: „nu-i adevarat, dimpotriva”. Sigur ca atunci cand compari nivelul de trai de la Bucuresti de atunci cu cel de la Bucuresti de acum, poti sa-ti dai seama ca nu aveam aia, nu aveam ailalta, dar astea nu se simteau in mine… La Susani, eram oricum in „top” prin comuna. Parintii mei erau cadre didactice, eu apaream pe la televizor, unchiul era primar, mergeam la biserica, bunicul, preot, imi dadea cea mai buna coliva… Eram fericita.

Din toamna, vei aparea la PRO TV in serialul muzical „Pariu cu viata”, in care joaca si Radu Valcan, iubitul tau. De dimineata pana seara sunteti la Buftea, cand mai aveti timp de relatia voastra?

Noi viata asta am invatat s-o avem. Eu mai mult ca el, pentru ca el e abia in al doilea an la Buftea. Eu in Buftea am tot ce-mi trebuie. Ajung dimineata, imi beau cafeluta, mai stau ce mai stau, mananc un sandvis la machiaj, dorm un pic, am totul foarte bine stabilit, un orar de viata normal, cum il ai tu, dar in alte conditii. Avem si locuri in care mancam, ne plimbam pe stradutele din Buftea… Cei care locuiesc acolo sunt obisnuiti cu noi, ne-au vazut si cu bigudiuri, si nemachiati, si plansi…

Pe la ce ora va terminati treaba?

In general la ora 21. Ieri am inceput la 7.30 si am terminat la 21. Dar nu este asa in fiecare zi. Dar au fost si ani in care ma trezeam si plangeam. Plangeam de oboseala. Nu mai puteam! Nu aveam nici macar o secventa in care sa nu fiu. Doar pauza de masa, in care nu stiam ce sa aleg, sa mananc, sa dorm. De cativa ani s-a schimbat un pic sistemul, e mai lejer.

Cum s-a legat relatia cu Radu?

S-a legat in timp, dar noi ne-am dat seama brusc (rade). Cand a venit la Acasa, foarte multe femei ziceau: „mama, pfoa, a venit unu’, aoleu cum arata!” Imi amintesc cand l-am vazut la Buftea… L-am vazut si atat! A, el este Radu. Ok. Eu niciodata n-am fost genul de femeie care, stand la un club sau intr-un restaurant, sa vada un barbat si sa zica: „mama, ce i-as face” sau „oau, oau!”. Niciodata, chiar daca eram intr-o relatie in care, la un moment dat, lucrurile nu mai mergeau… Dar el s-a indragostit de mine cu mult inaintea mea. In preajma lui, eram foarte relaxata, nemachiata, in papuci, si lui i-a placut pur si simplu de mine. E un tip foarte discret. Il vezi asa, intr-un colt, foarte timid. I-am zis la un moment dat: „mai, ca sa ai succes la femei, trebuie sa ai initiativa…”

Asta-i tare, sa te invete iubita cum sa ai succes la femei.

(Rade) Crede-ma, la mine stii cum s-a produs declick-ul? Stateam pe un scaun si m-am intors spre el, iar el a schimbat rapid privirea. Am zis: „hopa”. Ii era rusine sa-l vad ca ma priveste. M-am uitat din nou. Si a facut la fel. Si am inceput sa observ. Si a inceput sa-mi bata si mie inima. A fost surpriza foarte mare, pentru ca eu de la el nu aveam nici un fel de asteptare. Nu-l cunosteam decat ca si coleg, si era foarte riguros, atent, cu bun simt, nu-l auzeai facand scandal, nu era pretentios, era ascultator, muncitor, si atat. Nu era genul care sa vina cu noi in pauza de masa, sa faca glume, sa iasa in evidenta. Si-apoi, cand am inceput sa-l cunosc, mi-am dat seama cat de multe surprize poate sa ofere omul asta… Nu simte nevoia sa iasa in evidenta sub nici o forma. Daca acum ar vrea, ar putea sa emigreze lejer. A si incercat sa faca asta… Pe el notorietatea si popularitatea nu-l hranesc. El merge cu catelul in zona de parc in care nu e lume, in general, la ore la care aproape nu e nimeni, si in week-end niciodata, pentru ca atunci parcul e plin de dimineata pana seara. Este foarte foarte discret.

Va e bine?

Avem o relatie care nu ne creeaza nici un fel de probleme, doar confort si liniste. Si acum m-am mai intalnit cu prietene de-ale mele care m-au intrebat: „tu chiar esti cu baiatul ala?” Nu crede lumea, mai, nu pot sa inteleg!

Poate pentru ca pareti diferiti, tu expansiva, energica, el discret, cumintel.

Cand am inceput relatia am avut niste momente in care mi-am zis: „o sa fie foarte greu cu Radu”. Pentru ca nu stiam de unde sa-l iau. Nu stiam daca merge la discoteca. Nu stiam daca-i dau femeile mesaje noaptea. Nu stiam daca se uita dupa altele. Nu prea stiam nimic despre trecutul lui, daca a lasat sau nu urme. Cand am ajuns sa ne cunoastem, n-am mai avut nici o grija. Suntem impreuna de opt luni. Eu am zis: „cat e, e, cat nu e, nu e”.

Pana la urma tu ai facut pasul?

Nu. De fapt asta a fost discutia noastra, ca el mi-a spus ca e indragostit de mine de nu stiu cand, iar eu i-am zis: „bine, nenica, da’ tu asa faci cand esti indragostit?” Sa-mi dau eu seama dupa trei luni… Mi-a zis ca e prima oara cand i se intampla, dupa foarte multi ani, si ca l-a luat prin surprindere. De asta nu a stiut cum sa reactioneze. A inceput cu niste mesaje cu „Dansez pentru tine”, cu „Sa ai bafta!”, el fusese la „Dansez” si… imi explica el cum e treaba. Dupa aia, a fost un gratar organizat de colegii nostri si mi-a trimis sms: „n-ai vrea sa vii si tu sa te relaxezi la un gratar, cu colegii?” Asta e mesaj cand curtezi pe cineva? „Sa te relaxezi la un gratar cu colegii?” (rade) O data a venit sa ma vada, repetam dansul in ploaie. Si a zis foarte incet: „pot sa stau si eu sa ma uit?”. Stiu ca l-am vazut, se uita la mine si avea privirea „aia”. Am avut un inceput superb. Noi n-am vrut sa se afle asa repede, dar ne-au prins paparazzi. La el lucrurile erau mai mult decat clare, mai ales ca la el se asezau lucrurile de mai mult timp. Eu am zis ca vreau sa avem timpul nostru, sa vad cum merg lucrurile. Altfel, daca era o chestiune de marketing, ne-am fi afisat din prima zi. Dar noi suntem la varsta la care nici eu, nici el nu ne mai putem avanta intr-o relatie doar… asa, sa vedem cum e. Amandoi vedeam ca se intampla o relatie adevarata, dar voiam sa fim siguri de asta. Fara presiune, fara paparazzi, fara intrebari. Si am avut parte de ea o perioada foarte scurta de timp. Am fost foarte inspirati cu vacanta in Bali, pentru ca am planificat-o inainte ca intre noi sa fie ceva. Era o gasca de prieteni, el era singur, eu eram… singura, ma despartisem de Marius (n.n. omul de afaceri Marius Kalmar) si… asta a fost!

Cand e sa se lege lucrurile, se leaga.

Da, pur si simplu. Cu cin’ nu te astepti.

Chiar nu te-ai asteptat sa se-ntample cu Radu?

Dar nu pentru ca eu as fi zis „cu el niciodata n-as putea fi”… Au fost speculatii de-astea: „da’ ea se combina cu toti colegii” (n.n. Adela a mai avut o relatie de lunga durata cu Dan Bordeianu, fostul ei coleg de la Acasa). Unu la mana: astia sunt oamenii cu care eu interactionez si doi la mana: eu ma pot indragosti doar de un barbat pe care-l cunosc. La mine nu exista te sun de trei ori, iesim in oras si gata avem o relatie si ma indragostesc eu dupa ce o incepem. Nu, eu trebuie sa ma indragostesc inainte.

E „Imagine” melodia voastra de cuplu?

Oarecum. Eram la „Dansez pentru tine”, din nou, si eram asa, super indragostiti unul de celalalt, dar nu stia nimeni! El venise sa ma vada, iar eu eram la repetitii. Si eram pe randuri diferite. Deci cat de cretini… Daca el s-ar fi asezat langa mine nu era nici o problema, ca si Razvan Fodor s-ar fi asezat langa mine, si Pavel Bartos, si nimeni n-ar fi zis nimic. Dar cum noi stiam ca suntem indragostiti, el statea cat mai departe, iar eu in capatul celalalt, ca sa nu se prinda nimeni. Tocmai asta era suspect! (rade) Stiu ca, la un moment dat, baletul a inceput sa danseze pe melodia asta si eu ma uitam in sus la el, el in jos, la mine… „unde esti?” (rade). Asta a ramas un moment memorabil.

Tu esti pasionata de teatru, el de cinematografie. Orele libere vi se impart intre teatru si film?

El poate sa-si dea doctoratul in cinematografie. O secventa sa vada si stie din ce film e, ce actori au jucat, ce regizor l-a facut, in ce an, ce succes de box-office a avut. Este fantastic. Acum citeste biografia lui De Niro. Asadar ne uitam la filme, la concerte. Iar eu il duc la teatru. Lucrez acum la un spectacol, cu un coleg de meserie foarte cunoscut, care o sa se joace la Teatrul Metropolis. Mergem si la Susani, mergem si la bunica lui, care ne gateste…

Iti doresti copii?

Foarte mult, dar cred ca e un ceas biologic care suna atunci cand trebuie. Am vorbit cu mai multi oameni care mi-au zis ca trebuie sa fii realmente pregatit, in sensul ca atunci cand vrei sa faci un copil trebuie sa ti-l doresti din tot sufletul ca sa poti face fata cu brio. Iar eu nu am problema asta cu meseria. Din fericire, nu sunt un om care s-a facut cunoscut prin forme apetisante si un trup impecabil. Daca as ramane insarcinata, as sta un an acasa, mi-as reveni si ar fi totul in ordine, nu mi-as face probleme ca nu as mai putea sa ma imbrac cu fusta scurta. Dar chiar cred ca un copil trebuie sa vina atunci cand e cazul.