Adela Popescu a reacționat după ce Alina Sorescu a acceptat invitația făcută de fratele vedetei de la Pro TV la evenimentul său. Este vorba despre un nou proiect care a luat naștere și de care se pot bucura multe persoane. La acest eveniment au luat parte, de altfel, și vedete din showbizul autohton. Printre acestea se numără și cântăreața în vârstă de 37 de ani.
Recent, Adela Popescu a luat parte la evenimentul organizat de fratele ei, Călin Popescu. Fratele actriței a intrat pe piață cu un proiect nou menit să readucă echilibrul în viața oamenilor. Desigur, lansarea acestui proiect a fost sărbătorită nu doar cu familia, ci și cu vedete din showbizul autohton și apropiați. Printre cei care au luat parte la acest eveniment s-a aflat și Alina Sorescu. Artista în vârstă de 37 de ani a îmbrăcat o ținută impecabilă și accesorizată după bunul plac.
De altfel, postarea efectuată de cântăreață pe canalele de social media nu a fost trecută cu vederea de Adela Popescu. Vedeta de la Pro TV a redistribuit postarea și în dreptul ei i-a adresat mulțumiri artistei.
„Mulțumim că ai fost alături de noi!”, se arată în mesajul notat de Adela Popescu pe Instagram.
Vezi și ALINA SORESCU A SPUS MOTIVELE DE LA CARE ÎNCĂ SE CEARTĂ CU ALEXANDRU CIUCU: ”SUNT FOARTE MULTE”
Adela Popescu și Radu Vâlcan, prezentatorul emisiunii Insula Iubirii, trăiesc o poveste de iubire de ani buni. Cei doi actori au ales să își pună pirostriile în anul 2015. Împreună, au 3 copii. Adela Popescu și Radu Vâlcan au mers la Starea Civilă după cinci ani de relație. Când au împlinit opt ani de căsnicie, actrița a ținut să transmită un mesaj emoționant și special.
„OPT ani de la cununia civilă. Eram atât de mici atunci. Dar așa mici cum eram, am știut atât de sigur că suntem unul pentru altul. Acum nu mai suntem atât de mici, dar știm că am ales corect. Știm asta în primul rând uitându-ne la copiii noștri. Cei mai mari profesori la care puteam visa. Suntem recunoscători că suntem împreună, sănătoși. Noi cinci, in primul rând, și familiile noastre întregi pentru care mulțumim în fiecare seară. Și vă mulțumim și vouă pentru toată susținerea și dragostea pe care ne-ați arătat-o în toți anii ăștia. Cam lung și melodramatic mesajul, dar e de vină apusul ăsta care ne-a prins la mare”, a scris Adela Popescu într-o postare pe Instagram.
Sursă foto: capturi video Youtube